Afon

Si , Doamne o iubea, iubea, veni un corb de peruzea, şi i-a spus fetei, mai găseşti băieţi din ăştia, ca-n poveşti, ea asculta şi se-nşela, găsind un drac, o fiară rea, aveau o fiică, fata lor plecă pe unde sunt condori, ea a rămas ca la-nceput, mai singură, viitorul crud s-a prefăcut într-un prezent, uneori timpul e absent, de ce mi-ai dat un sfat prostesc, pe corb l-a întrebat, discret, corbul a râs şi a zburat, povestea eu o am preluat din viaţa mea, din viaţa ta,şi, Doamne, tu nu ştii de ea, în versuri Tu o înţelegi, dar nici n-ajuţi, nici nu alegi. Scoica fredona un cântec, caii-cometă se unduiau, taci, nemernico, strigă titanul-afon, steaua mea mi-a făcut cu ochiul, am urcat la ea cum ai urca într-un lift transparent, am îngenuncheat, dar genunchii mei se sprijineau de aer,umbrele râdeau nebune, stărnite de iubirea noastră interzisă. Doru. Sunt obosit.