La răscruce
Dai o gloabă, capeți un om, dai un om, capeți o gloabă. Așa a
ajuns Josef K. să fie executat. Un verdict și gata, Legea și-a închis porțile. Felcerul îl mușcă pe cal de gât, apoi se
repede în casă și mușcă sânul fetei. În fața Castelului se poate sta cu
secolele. Nimeni nu-și amintea nici fața, nici numele făptașului. Într-o
dimineață m-am trezit în patul vecinului, metamorfozat în faun. Vecina s-a
uitat lung la mine și s-a refugiat în baie. Nu a strigat după ajutor. Ia un
halat și ieși naibii din casă, a strigat ea din spatele ușii. Am ascultat-o, se
temea, probabil, să nu nască un faun. Pe stradă nici țipenie de om. Am găsit cu
greutate căminul pentru fauni vagabonzi. Directoare era o femeie durdulie, iar
adjunctul avea coadă și cornițe. Era rău
și afemeiat. Am stat câteva zile, dar nimeni nu vorbea, toți citeau cărți. Eu
nu le cunoșteam alfabetul. Mi-era dor de vecina care mă găzduise. M-am întors
la ea, vecinul revenise din deplasare. Mă bătu ca la carte. Te-ai dat la
nevastă-mea, ai lăsat-o borțoasă. O fi de la tine, am bâiguit. Nici vorbă, nu
mai avem relații de doi ani. Așa este, confirmă vecina. Deci visul meu se
împlinea, urma să am un moștenitor, un faun ca mine. Spre dezamăgirea tuturor
femeia a născut o șopârlă. Acesta e rezultatul adulterului , au comentat
oamenii din cartier. Plecați cu toții, urla vecinul. Șopârla a înțeles
situația, ne-a îmbrățișat , pe mine și pe vecina și ne-a propus o excursie în
Florida. Avea acolo rude de dimensiuni apreciabile, de la patru metri în sus.
Înainte de plecare ne-am dus la grădina zoologică să ne documentăm. Era acolo o
mașinărie de tocat animale bolnave. Șopârla a încercat să ne explice cum
merge chestia aia, dar a alunecat și
dusă fost, a ieșit sub formă de pateu. A mai intrat un paznic, a pățit la fel.
Ce jale? Vecina plângea, paznicii plângeau, mașina nu putea fi oprită. Am uitat
să spun că pe vecină o chema Josefina și cânta în corul Filarmonicii. Într-o
noapte, un șoarece îi ronțăi o coardă vocală, ceea ce o transformă pe biata
Josefina în bas feminin. I s-a propus să
cânte aria Cneazului Igor sau a lui Ivan Susanin. Ea s-a conformat, sala se prăpădea de râs. Pe
sub parchet mișunau tot felul de rozătoare care tocau picioarele spectatorilor. La sfârșitul spectacolului lumea s-a sculat,
dar nimeni nu mai avea picioare. Aveai impresia că s-au ridicat cu scaun cu
tot. Totuși lumea aplauda, cine nu aplauda era scos afară și executat. Nimeni
nu și-a mai luat paltoanele de la garderobă că nu le mai trebuia, erau prea
lungi . Eu am fost singurul care nu am intrat în sală, așa m-a rugat Josefina,
să nu aibă trac. „Și mulți străpunși de suliți ferecate, bărbați răpuși în
lupte, toți cu arme însângerate”, fredonam nerăbdător,așteptând să iasă Josefina.
Altă surpriză, de emoție, Josefina nu mai era ea, ci o ciocănitoare pe nume
Hulen, care știa să zboare și cu spatele, de la cap la coadă. S-au strâns o
mulțime de curioși, a venit un crainic
și a început să bată lumea cu microfonul care se lungea la fiecare lovitură.
Omora din cinci în cinci, adică nu mai era decimare, era cinquenare. Insuportabil, am fugit. Unde? La Paris,
desigur.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu