Genetic

Modificăm orice, vino neamule. Insomnia nu este încă moartea. Nico și Tina, spirulina. Para cu Noie. Kate cea tonică. Tipohondrie. Închide strâns ochii, pune lacăt și gata. Buzele , da, le țuguiești, ei și?  Treci peste față cu un șervețel  înmuiat în lapte de lupoaică. O saltea, o măsuță de scris. Stăteam în fața ferestrei, ramele erau scorojite, pe față îmi cădea o lumină inertă. Geamul se transformă în gheață. Submarinul porni în mare viteză, era subțire cât un creion. Dar între dragoste și ură văd colții rupți, despicătură. Ce facem cu trei existențe? Zdrențe jalnice. Ghilotinat e miezul îndeajuns. Stranie liniște ce nu se termină. Omul are mai multe vieți, dar una este reală, celelalte sunt virtuale. Dacă nu faci nimic în viața reală,  în viețile virtuale vei face și mai puțin. E o îmbulzeală de genii pe aici, de nu poți strecura nici o  glumă.  Toți sunt preocupați de postumitate sau de glorie pământească. Aproape toți. Unii scriu cu peniță subțire de sare și sângele de pe sticlă.Alții se despoaie, vai, părinții nu sunt acasă. Altul mânjește pereții cu nămolul filosofiei vâscoase. Eu ce să fac?  Stau într-un colț, mângâi câinele inspirației mele, mârâie bietul de el, scoate un scâncet de spaimă.  Ce să mai muște? Dinți nu mai are, numai o inimă, și aia bolnavă. Plec cu el la plimbare, poate că am noroc , mă întâlnesc cu Nichita, cu Whitman, cu Țichindeal Gură de Aur. Cade o frunză, tu plângi. Se topește un fulg de zăpadă, tu plângi. Moare un fluture, plângi.  Statisticile spun că zilnic mor sute de mii de oameni de boli, de frig, de foame, de glonț, de mașină. Eu nu mai citesc, iubito, decât statistici. Nu mai scriu despre frunze și fulgi și fluturi. Să nu mai plângi niciodată, cad și eu ca o frunză.

 

BORIS MARIAN