Aut Caesar…

 

Ori sunt scriitor ori sunt un nimeni. Nu sunt nici mare, nici mic. Un  nimeni îmi spune Pinocchio, cu literă mică și cu un c, atâta poate dumnealui, om cult, cu diplomă și creier de diplodoc. Nu-i bai, îl iubesc, este vărul meu. De a opta spiță. Altfel mă deziceam  public. A făcut-o el, acuzându-mă de  antipatagonism. Ce o fi fost în mintea bietului cărturar? Îl las. Diplodocii trăiesc mult, dacă nu se schimbă clima. Mai am câțiva clienți, care se supără când încep să râd. Mai bine aș plânge, e mai sănătos.  Am citit undeva că Internetul va înlocui toate tipăriturile. Vai de noi. Spartacus va deveni împărat și poet. Învățătura vine de sus, de jos, de la dreapta, de la stânga, de oriunde. Deschide inimkile și nu le mai închide. Inimile strănută. Unele texte seamănă cu strănutul. Poate chiar și acesta. Unde ești tu, veche Palestină? Necunoscutul vine din cunoscut. Asta știe oricine. Numai nebunii cunosc necunoscutul. Vreau să trăiesc mai mult, nu vreau să mai strănut, o tabletă de iubire, vă rog. E un citat, îl știu toți.  De mic aveam obsesia asociațiilor. Pildă vine de la bilă, bila de la bulă. Să vorbim în bule. Poc, poc. Inima , strict inima, stricnină. Șovăind  .și trmurând, o șovăială plină de tremoluri, petrecerea e-n toi, fii blând și blond, ai multe roluri.Ce-i poezia? Mai nimic, mai mult decât o sumă de cuvinte, un vultur naște un tumult, iar porumbelul este prea cuminte. Idei mărețe avem mulți, în fapte… coborâm mai multe trepte întunecate, suntem muți și surzi la neroziile nedrepte.  Și totuși suntem frați, nu știm ce-nseamnă a fi frate, încă, vezi MANE, TEKEL, UFARSIN, încearcă Domnul să ne plângă. Erai o terestie  iubitoare,

 O picătură rece te-omoară,

Iubirea nu este o stare normală,

Nici cerebro-intelectuală,

Avem două mâini și două picioare,

Inima seamănă cu o vrăbioară,

Întreabă ce-i sufletul un bătrânel,

Iar bătrânelul este chiar El,

Ceva ce rătăcește  în tainele doamnelor,

Dedat parfumurilor, odecoloanelor,

Aleargă  și după  troleibuz,

Nu-l ajunge și pleacă mofluz,

Îi spui să stea acasă, că este  câine,

Scâncește în somn  de azi până mâine,

Cu mare noroc și ceva drog

Ajungi interlop chiar și pe blog,

Poți fi serios, extrem de serios

Precum amicul Nammenlos,

Crezi că iubești,  iar acest cred

Este divin, absurd, incorect,  

Sunt uimit cum a ajuns

Amicul un nibelung  ras și tuns,

Cândva iubea pe Magdalena,

Care studia  latina, elena,

Se dăruise și lui Kant,

Dar a plecat în Brabant,

Tatăl ei era procuror,

Avea  două verbe – te-nchid, te zbor,

Urma Speranța blândă, prea blândă

Precum un paloș pentru osândă,

știa trei limbi și jumătate ,

Speranța ajunse foarte departe,

Apoi veniră rodiile rare,

Puțin încrezute și circulare,

Apar , nu știu cum, din vreme în vreme

Camelii, Nine, Dore și Eve,

Circe, Calypso degeaba atacă,

Ulise  se-ntoarce-n  a sa Ithacă .

BORIS MARIAN