Robinson( variantă)

 

Eram de zece ani în insula aceea nenorocită. Mi se părea că orice posibilitate de a scăpa de acolo îmi fusese refuzată. Nu mai exista nicio speranță. Aveam un adăpost. M-am decis să  explorez împrejurimile. Doamne, ce varietate de copaci, flori, gâze, șopârle, broaște, mincinoși am găsit. Este la fel cum ai merge pe bulevard și ai constata cât de deosebite sunt fizionomiile. Dar bogăția pe care o descoperisem pe insula era  sumedenia de idei gastronomice care îmi umplea mintea. Până atunci mâncasem doar pește și alge fierte.  Cât privește amintirile , le epuizasem pe toate. Părinții, frații, surorile, prietenii își pierduseră chipul. Iubitele erau și ele uitate. Priveam norii și încercam să reconstitui  ceea ce pierdusem. Din sunetul valurilor am început să recompun melodii, simfonii, ele se repetau în diverse chei. Treptat m-am adaptat. Eram un locuitor al unei insule nelocuite. Unicul, regele. Să atunci când un vas a trecut , în fine, pe acolo,  când marinarii  mi-au făcut semn că mă văzuseră, m-am ascuns îngrozit. Să revin la viața pe care nu o mai recunoșteam? Nici vorbă. Am rămas definitiv pe insulă. Nici nu știu când am murit.

BORIS MARIAN