Visul

 

Ca de obicei mă aflam  într-un oraș necunoscut, București, Moscova, Caracas, nu știu, pornisem cu tramvaiul  să caut nu știu ce, au apărut niște dealuri, apoi un cartier sordid, un cămin de borfași, îmi pierdusem hainele, undeva se bea pe nerăsuflate, eu mă grăbeam într-un loc anume, eram cu un văr, nu-l mai văzusem de zeci de ani,  se  tot ițeau niște fete pe jumătate dezbrăcate,  eu nu știam ce doream, am ieșit, am găsit tramvaiul cunoscut de mine, dar înăuntru nu erau bănci, doar niște șine de tren, cineva mă amenința cu cuțitul, nu-mi era frică, doar că mă durea capul… M-am trezit, am scris. Ca să nu te plictisești trebuie să mă schimb în fiecare zi, adică să-mi pun o mască, azi o să-ți spun că nu te iubesc, te vei preface că nu-ți pasă, iubirea nu este un schimb de păreri, viața o fi prețul iubirii? Mâine, o altă mască. Bărbații nasc cuvinte, femeile nasc și copii și cuvinte, dar mai știi? Dacă viața ar fi alcătuită numai din cuvinte, nu s-ar mai naște nimeni. În loc să lătrăm, să mușcăm, scriem. La început a fost Tăcerea, la sfârșit ce va fi?  Cuvântul. Natura se descurcă și fără noi Ce suntem noi pe lângă o moluscă, un recif, un munte?  Oare Dumnezeu iubește cuvintele, când El Însuși este Cuvântul? Devin modest, devin umil, schimb tramvaiul, biblioteca a făcut  picioare, ușile nu mai au chei, dați-mi cuvinte-șperaclu. Deschid, Doamne, ce  tezaur, al cui? Nu, schimb tramvaiul. Din nou  sunt într-un oraș necunoscut.

BORIS MARIAN