Hai să mergem

 

Hai să mergem.Unde? În pivniță.Dar acolo e umed, pereții sunt  acoperiți cu azotat de potasiu. Fortunato se prinse de brațul meu. Nu aveam scăpare. Moabiții și amoniții alergau pe coridoare. Vinul lor vechi mirosea a sânge. Scena s-a repetat de trei ori. Fortunato mă strânse și mai puternic de braț. Mi-am părăsit trupul și am ieșit afară. O buhă mă zări și începu să strige cu glas ascuțit. Nu mai aveam scăpare. Și totuși…Într-un ungher am găsit un butoiaș. M-am strecurat înăuntru. Bine ai venit, îmi șopti butoiașul. Vom pluti pe mări și oceane. Se porni o ploaie năpraznică. Apele ne-au luat în brațele lor reci și ne-au dus departe, în larg. În ziua următoare am ieșit din butoiaș, un peisaj uluitor se deschidea în fața ochilor. Pe ocean pluteau marile orașe, New York, Moscova, Delhi,  Shanhai, păsări de oțel patrulau pe cer. Eram singur. La orizont se profila imaginea unei fecioare. M-am zbătut, am înotat cu disperare, am ajuns în apropierea ei. Era ursita mea. Am rămas împreună.

Copiii nu se fac peste noapte,

nici fructele coapte, nu știi, zăludă,

cu cine ești rudă,

rupe-mi o pleoapă,

am să te pot recunoaște,

fiul tatălui tău, hău din hău,

cu cât ești mai modest,treci la rest,

de ce să iubești moartea dacă,

romană, sarmată,

n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând,

nici strălucirea în ochii profesorului de Gând,

ai grijă ce vorbești, îmi șoptește,

te aud copiii și te spun lui nea Pește.

Iar o idee este mai importantă decât o catedrală,

spune  spânul închinându-se pe ascuns,

ferește-te să devii victima adevărului,

omul își suflă nasul cu putere,

dar adevărul creator de iluzii?

Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță,

O bomboană îți schimbă gustul,

Naiv ca o gură de incendiu,

El știa că afectarea  este semnul indiferenței,

Vântul sufla mai ușor ca o frunză,

Casele păreau solfegii solidificate,

Băltoacele aurite de soare ne orbeau,

Vorbeam și ne certam în gând,

Tăceam ca două afeturi de tun.

BORIS MARIAN