Ascultă
Ascultă,
Eli, cred că ești frumoasă .Mi-ar plăcea să spun ceva adevărat. Îi aud vocea,
totul se schimbă. Șacalul puse mâna pe telefon. Te place Nae, se aude în
receptor. Trebuie transcrise aceste cuvinte. De ce nu? În pauză mă trage deoparte și-mi face vânt
de la etajul șapte. Arăt mohorât. O fi pe moarte? Întreabă un trecător. Cred că
a încercat să facă puțină gimnastică. Nimeni nu este în apele lui. Începe
ploaia. Am să povestesc totul, dar când? Ploaia se oprește. A doua zi ciocănesc
la ușa lui. Se deschide după o oră și iese o hârcă rea pe o mătură. Din
expresia feței nu poți deduce nimic. Cum te cheamă? Soarele năvălește pe
fereastră, păsările ciripesc, în cameră mai este un bulldog uriaș. Carolică se
săpunește , în timp ce mă informează că pitbull și bulldog sunt două plante
diferite. Părerile sunt împărțite, prietenia s-a stricat. Întretimp , o javră
din vecini mă anunță că nu mai publică un manuscris trimis de mine, pentru că
proprietarul editurii a plecat la Poarta ASlbă pentru documentare pe trei ani.
Na, că a intrat microbul și în lumea literelor. Dezolat, deschid dicționarul de
simboluri și ce citesc? Abanosul se caracterizează prin culoarea sa neagră.
Abanosul alungă frica și rușinea, simbolizând intrarea în infern. Abisul este
ceva mai rău. Apare uneori ca un monstru, spre deosebire de Dumnezeu care
poartă haine albe. Unii cred că abluțiunea te curăță de păcate. Nici vorbă. Mai
mare respect avem față de acrobați, mormintele lor se află în apropiere de cele
ale artiștilor. Sărim peste Adam și
ajungem la aeroliți, semne cerești de bunăvestire. Ocolim subiectul cu
Afrodita, e prea încurcat. Iubesc culoarea albastră, este adâncul privit în profunzime și în înălțime.
Despre albină –numai bine, nu minte și muncește. Alchimia este domeniul
șarlatanilor. Știați că alcionul este o specie de pescăruși, cândva dușmăniți
de zei? Am cultivat
plante exotice, imaginare. Veneam în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai
mare nenorocire. Cineva s-a aplecat prea mult peste balcon și a căzut în capul
unui înalt funcționar. Putea să cadă în sine însuși. Se scriu miliarde de
poezii, ca stelele, castelele.
Așa cum Moise a scos apă din stâncă, de ce
să nu scot eu un strop de iubire din neiubirea voastră, iubindu-vă?
Inconștienți ca peștii în jurul
cârligului. Zăresc o barcă plutind cu vâslele lăsate în voie, în barcă nu mai e
nimeni. Încerc să nu o iau razna, dar tot deviez. Sufletul nu are busolă.
Niciodată. Misterul nu are busolă. Doar toamna aurită este reală, ca și roșul
sângeriu al copacilor, zărit cândva în Massachusetts. Dar și la Muntele Roșu.
Ce plictis o fi fost la începutul Lumii? De ce nu ar fi fluturii sufletele
celor morți demult?
Un coșmar frecvent – mă aflu undeva, nu
sunt acasă, nu știu unde mă aflu, văd oameni cunoscuți, ei nu mă recunosc,
încerc să le explic ceva. Nu ne înțelegem. Oare aceasta este din viața
anterioară sau din cea viitoare?
Unele scrieri seamănă cu florile
artificiale. Prefer buruienile, sunt vii. Îmi place mirajul, floarea de cactus.
Troistan și Isolda, Romeo and Julia, eu și iluzia.
Sub ochii uluiți ai motanului negru,
șoarecii joacă o piesă,nu vor vi mâncați înainte ca piesa să se termine. Cum
este orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai
periculos. Mă reevaluez permanent. Împrejurările neprielnice mă fac mai
puternic. Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți
sătura. O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Îți ia jumătate din creier, din voință.
Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul
zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet
ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit
libertatea de care se bucurănebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care
își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de
ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului.
Trebuie să înfățișezși acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în
care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și
acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și
himeric. Ecou monstruos. Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William
Shakespeare încolonat, între douămiiști. Treceam peste o râpă adâncă, mă
întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O,
biruință amoroasă. Ecce homo. Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele.
Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată?
Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să
gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile
vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de
moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le
cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc
din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la
dreptate și la independență.
Nu am resentimente. Lupta nu te poate lăsa
cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți .Resentimentul este un semn al
înfrângerii.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu