Fata generalului

Fata generalului

Mă-ndrăgostisem de fata unui general mexican, un om sever și căzut în dizgrație. Omul pierduse o mână  în război , suferea de inimă, își iubea cele două fiice și un băiat de vreo zece ani. Băiatul părea un geniu, avea o memorie extraordinară, știa toate războaiele din toate timpurile. A ajuns , mai târziu, consilier al unui președinte sud-american. Din cele două fiice îmi plăcea  aceea mai tânără, avea minte sclipitoare, dansa excelent, mă iubea. Discutam zilnic, vrute și nevrute, nu mă puteam dezlipi de ea. Avea ochi mari care mă hipnotizau. Nu am ajuns mai departe în această relație, pentru că eram hotărâți să ne căsătorim virgini. Brusc filmul s-a rupt. Eu am plecat cu o bursă în Anglia, la întoarcere  nimic nu mai era ce fusese. Fata cea mare s-a căsătorit cu un actor devenit celebru. Țineam la fel de mult la fosta mea iubire și la băiat. Tatăl a murit  la scurt timp. El regreta cel mai mult că nu-i mai vizitam. M-am întâlnit de multe ori în viață cu presupusa logodnică, timpul o schimba în rău. Se întâlnea cu diverși indivizi, unii însurați, una dintre soțiile înșelate a bătut-o măr. A fost la spital, nu am știu nimic  De ce? Am întrebat o dată, de ce nu am rămas împreună? Te-am iubit prea mult. Mi-era frică. Asta a fost, poate ne vom întâlni în altă viață, mai veseli, mai ușuratici . Sau poate că nu .

………………………….

Noul Ierusalim

 

Satul se numea Noul Ierusalim, probabil, datorită unei vechi biserici ce  străjuia de veacuri dealul de deasupra unui iaz ciudat. Apa era neagră, puteai să faci baie fără să te murdărești, auzeau cum colcăie carașii și crapii, nimeni nu-i prindea. Satul părea pustiu.  Fata lucra la un oficiul poștal  din orașul apropiat, mama – la căile ferate, părea foarte bătrână, șchiopăta, fuma o țigară de la alta, era văduvă, nu vorbea nimic. Credeam că e mută. Fata avea o față frumoasă, o blândețe  neasemuită  i se  citea de la prima  vista. Era slabă, copil de război, un gruzin o lăsase gravidă, a făcut avort, suferise mult. Am trăit cu ea în fiecare week-end, când veneam cu trenul electric. Mă scăldam în pielea goală în iaz, ea nu voia să se dezbrace. Îmi spunea că îi este frică să nu se înece.  Aș vrea să vin cu tine, în țara ta, vreau să plec  de aici, spunea.  Nu mă simțeam în stare să-mi leg soarta de a ei. Nu știu ce mă împiedica.  Nici faptul că avea doar liceul, era citită și făcea față  oricărui intelectual cu pretenții, nici sărăcia în care trăia, nici eu nu eram prea bogat. Îmi era milă de ea. Era prea dependentă de mine, de altul. Mi se părea o sfântă pe care nu o meritam. Am făcut-o să sufere, nu am să-mi pot ierta  cruzimea cu care am rupt orice legătură. Poate că am pierdut un om  ce valora mai mult decât o jumătate din această omenire.

………………………………………………………………………..

Numele

Nu-mi aminteam numele personajului, îl cunoșteam , îi uitasem numele, nici acum nu-l știu. Am luat alfabetul  pe litere – Abner, Buber, Coller, Dali, Emanuil, Frugă, Gealatu, Hahăr, Inte, Jnepu, Krakauer, Lampă, Mucles,Narti, Oblu, Puintu, Rache, Suză, Tutmă, Urbea, Volu, Zargu, nimic. Îi văd fața, înalt, ochi bătrânicioși, nas proeminent, încovoiat, pantof 48, nu era Wellington care-l bătuse pe Carol Quintul la Mohacs , asta e sigur. Ceva nu era în ordine. Stăteam sub perfuzie, după un accident  și mă chinuiam să-mi amintesc ceva de care nu aveam nevoie, dar trebuia să-mi ocup timpulși creierul cu  o ocupație. Lângă mine nu era nimeni. Am simțit un sărut pe buze. Era o infirmieră care, cred, era vicioasă. I-am răspuns. Nu am simțit mai nimic. Eram, cred, paralizat cam pe trei sferturi. Totul mirosea a urină și alcool. Visez apoi că ies în piață, mă doare o mână, vreau să iau roșii, vânzătorul nu mă înțelege. Primesc un pumn zdravăn, adorm. Zbor ca un fluture, mă așez pe sânul doctoriței care mă tratează. Ea zâmbește și mă gonește cu un deget. Nu știu cât a durat. Nu am mai ținut minte apoi decât zidurile  spitalului și un câine care  urina lângă intrare. Eram liber.

BORIS MARIAN