Brișca
Pe poarta hanului din orașul N. intră o brișcă pe arcuri, așa
cum au burlacii. Eu eram înăuntru și
lumea mă confunda cu Cicikov. Am adunat suflete moarte cât mi-a fost
pofta. Am vorbit cu ele, am râs cu lacrimi, apoi ele s-au dus în cercurile iadului să-și ispășească pedepsele
scrise în catastiful unui sfânt cu funcție. Singurul care lipsea era Gogol, nu
l-am zărit nici în Purgatoriu, că acolo merg doar catolicii, iar în rai este
puțin probabil, dacă nici Pușkin, Dostoievski nu au avut viză de trecere. Poate
o pilă de la UE i-ar fi ajutat, dar am mari îndoieli. Brișca asta circulă de
mult prin Europa și toți se feresc de ea. Un trup se topește, se duce pe copcă,
scoposul lucră, sorcovă veselă. Prea e limfatic sistemul acesta, prea diplomatic se-ascund unii-n budă.
Îmi ascult ceasul, pare o inimă, suflete
multe se-ascund în pantofi, de când Agamemnon și dumnezeiescul Ahile se dovediră doi
cartofori. „Așa vrea Giovanni să mă
sărute”, cârâie un papagal regal la Versaille, profesorul de yoga făcuse o
școală de pitici în subsolul Reichstagului, în zadar îl căuta Dolphi, era
noaptea ultimei zile. Flamura lui Genghis Han flutura de mult pe turnul
central. Ce să mai spun de Heidegger. Ciuruit de viermi, el zace de mult într-o
adâncă tăcere. Dar cuvintele sunt flăcări nestinse, indiferent de temperatura
de afară. Rolul lor este să aprindă totul. Nu te supune mâniei și mândriei, repetă
Confucius aflat în Salonul nr. 6 Doar între oameni găsești răi și prostovani,
că așa a vrut Domnul, animalele sunt nevinovate. Chiar dacă hiena își mănâncă
puii de foame. Demon șifonat, nasul coroiat,
bucle înfoiate, genial în toate, bietul Phileas Fogg a ajuns milog. Cât l-am
iubit în școală. În șase zile, poți să fii Dumnezeu nu poți face o lume
perfectă.. Dacă și Luna există datorită Soarelui, noi ce mai căutăm? Poate poezia.
Hemopoezia? Cândva un om din Basra a vrut să vadă unde e capătul lumii. Nu a
ajuns, timpul este mai al dracului decât spațiul. Ab ovo, strigă mulțimea, abyssus
abyssum invocat,dar calendarele, frate, Ghinea, valorează cât o cafea Moca. Horribile
dictu, asta nu-i e joacă, comunicarea cu Tao s-a deteriorat, sună la 1930, rațiunea
devine un surogat,arc, coardă, săgeată,act sexual pe dată. Orice acțiune este de
prisos. Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns, alții strigă și mint,
te lovesc, te străpung cu săgeți otrăvite, te ucid uneori, dar poetul mereu va
renaște-n cocori,va renaște în frunze, în vântul fugar,în râsul copilului,
fraged sugar, nu mă tem de minciuni, de sperietori, dacă Domnul e veșnic, nici
poeții nu mor. Mi-aș dori o ghilotină de uz personal, să-mi pun capul sub
mașină pentr-un zbor final, n-am iubit judecătorii ce nu știu nimic, îmi sunt
dragi doar jucătorii, orice joc e-un risc. Uite că brișca a ajuns la han.
Coborârea, dragii mei. Infernal.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu