Concert de
vioară
În mijlocul unui concert de vioară, se auzi din sală un răget. Un rinocer în sală, vai.De
sub podea țâșni o apă verde , oamenii s-a cățărat pe spetezele scaunelor,
speriați de moarte. Apa vorbea în cuvinte groase. Dar răgetul încetă. Un puști
înfipse în gâtlejul animalului un briceag personal și concertul continuă ca și
cum nimic nu se întâmplase. Un tremolo dulce, orchestra îl însoți cu bucurie.
Un nou scandal. „ Unde e rinocerul meu Petrică?”, striga stăpâna, o bătrânică
firavă. Abia mai sufla bietul rinocer. Ce știa el de frumusețea partiturii? Iar
apele creșteau. Concertul s-a încheiat sub ape. Din crăpăturile de pe acoperiș
pătrunseră hulubi uriași. Lavine de lumină coborau din cer. Doar taurii
lipseau, plecați în luptă dreaptă cu toreadorii ucigași. Un cioclu apăru și
culese cadavrele, urmară slujbe peste slujbe.
Ce se întâmplă aici? Întreabă un polițai chemat în grabă. Un martor
încerca să-i explica în limba maori, dar polițaiul se făcea că nu înțelege. De
fapt ce spunea martorul? Câmp cu
maci jur-împrejur,vântul bate în amurg,eu am părul tot mai sur, pe sub stele
ape curg. Tu ești goală, eu alerg, ești nebună, eu sunt bleg,vreau să spun
ceva, încerc, suntem singuri, nu aleg.Ne iubim că e prea larg spațiul, prea e
androfag, pe ocean aș fi catarg, Ești fragilă, eu sunt fag. Astfel viața ne-a
trecut, în contract termenu-i scurt, cimitirul nu e mut, deși mort, eu nu sunt
surd. Paznic la castelul Măriei Tale, Doamnă,îÎmpart bilete celor care doresc
să doarmă , în brațele divine ale Măriei Tale, nu Ți-am vorbit vreodată și nu
Ți-am stat în cale. Sunt duhul Tău ce toarce În Tine visuri roșii, să se
desfete-n patul Tău moale, ticăloșii. N-am
fost gelos, nici rece, doar paznic eu Ți-am fost, cum să ridic privirea la
Tine, eu, un prost? Ți-am fost iubit odată,în secolul trecut, acum fumez o pipă
și mint că nu Te-am vrut.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu