Apocalipsa, da!
Trec prin păduri, peste ape, suflarea, ultimul cântec, bănui, apusul e-aproape, eram embrionul din pântec. Tremură zilele, crește secolul, secolii trec, totul se limpezește, moartea nu-i un eșec, dar nici victorie nu e, pădure de aer și cuie, de răstigniți pe șosele, Vine El, Gabriele? Trecem de apocalipsă, așa ușor, hop, și-am sărit. Hic Rhodos… Balzac scria romanțe, Baudelaire era bucătar pe vas, plecăm din trupurile noastre într-un vacarm de nedescris, în fiecare colț este un poet, Biblioteca din Alexandria ars de la o țigară sau de la o ghiulea aprinsă. Fiecare zi are un nume. Trandafir, numele tău este trădare. Rinocerii se întrec în gingășii, răzbunarea e un orgasm diabolic. Dincolo de marmură e neantul, poate că doar nudul ne poate salva. În cuib moare chiar vulturul. Nicio caporă nu și-a otrăvit iezii. Orașul e greu de lumină. Un scaun a pornit la drum și a ajuns premier. Este bine spă ne acoperim prostia și rușinea cu o frunză de viță.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu