Prințul nefericit
Prințul împlinise 25 de ani. Era
academician, profesor, doctor, deținător al unui Nobel, se ocupa de arheologie
modernă ( sic!). La sărbătorirea lui veniră
strămoșii. El era viitorul. O broscuță pe nume Elena țopăia pe coridor,
împărțind bârfe de tot felul. O urmărea Valens încercând să o strivească, dar
broscuța era șireată, avea darul să se transforme în frunză, în foaie de
hârtie. La ușă stăteau mândri pretorienii. Aveau limbile tăiate , să nu poată
comenta. Uneori le curgea sânge din gură, ei îl ștergeau cu batiste înflorate. Un urangutan făcea poze pentru
istorie. Am revăzut pozele, apăreau,ici, acolo, Faust, Mefisto. Fotografiile aveau și sonor. Se auzeau sfaturi
diverse – să nu faci răul care îți trece prin minte, să nu minți când îți vine.
Vorbitorii în sală nu se mai opreau, se
părea că serbarea va dura multe ore. Unii dormeau, cineva leșinase, având
diabet. Prințul privea, gândea. Degete –
cinci, ca niște bastoane, umblă-n mine oameni fără picioare, diafani, angelici,diabolici,
profani, mă trezesc, lângă mine doarme prințesa, este palidă, trăiește-ntre ore,galbene
ore, glorii circulatorii. Sunt chemat peste
tot, nu merg nicăieri, cineva-i Behemoth, cineva e palmier. Nu mai știu cine
sunt, unii spun – Napoleon, dar
pământu-i rotund, am să urc în amvon, de acolo rostesc numai vorbe duh, din
vitralii roșesc Maleah, Habakukh, iar Domnul mă mustră, eu mereu fug de timp,
unii cumpără lustre, alții mor , nici nu simt.
Neavând ce face însăilă două scurte poeme.
Arcașul lăcrimând?
Primesc o cărticică din partea arcașului,
El nu are timp, el este arcașul ,
El este amintirea, trece ca vântul,
Undeva, lasă o dârâ de sânge,
Or fi florile vișinului?
Bietul Rilke, poetul fără globule roșii.
Ce gândește o adolescentă?
Nu uită să mulțumească mamei, apoi,
ștrengară privește prin gaura cheii,
la viața din alte părți,
Intervine și ZBURĂTORUL, hormonul
Atotputetrnic,
Totul rămâne în urmă,
Iar la sfârșit, un chiot de copil
Întrerupe idila și
readuce Pomul Cunoașterii pe pământ.
Primesc o cărticică din partea arcașului,
El nu are timp, el este arcașul ,
El este amintirea, trece ca vântul,
Undeva, lasă o dârâ de sânge,
Or fi florile vișinului?
Bietul Rilke, poetul fără globule roșii.
Ce gândește o adolescentă?
Nu uită să mulțumească mamei, apoi,
ștrengară privește prin gaura cheii,
la viața din alte părți,
Intervine și ZBURĂTORUL, hormonul
Atotputetrnic,
Totul rămâne în urmă,
Iar la sfârșit, un chiot de copil
Întrerupe idila și
readuce Pomul Cunoașterii pe pământ.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu