Arterita urbană

Arterita urbană

Orașul suferă de arterită. Tromboze, ischemii, Doamne ferește.  Una dintre tromboze se numește Elena, alta Lenuș, mai este și Emanuel, ș.a. O aspirină și gata, a trecut, pacientul este mort. Ambulanța a cheltuit degeaba benzina. Convergență intelectuală, desăvârșire artistică. Ce știu savanții despre toate astea. EI se ocupă de particule. Și noi suntem particule. X a luat punga cu gunoi din găleată și a aruncat-o. Din pungă s-a rostogolit capul   fostului său cunoscut. Anchetă, strigăte. Cazul a fost clasat. Ce cap, ce cunoscut? Nu există. Cuferele adânci ale cugetării. Profunzimea ideii creează acea durabilitate care ne trebuie. Cred că starea zilnică a reacției lui X., activitatea lui sexuală, pe care cândva o consideram ca un element ce stă în calea creației, este o calitate care îl distinge de Proust, Cărtărescu și Tănase Popândău. Am uitat – mai este o tromboză pe nume Safir, de ce Safir? Eu i-aș spune Topaz, de la tu cazi, turcoaz, etc. E mare hai , dar și mai și-i frumoasa High Fidelity, scria admirabilul Iaru.Trăiesc halucinant trecutul ,splendoare-n iarba amintirii,acea plăcere, freamăt, prime, n-am fost amanți, noi am fost mirii, urcăm în timp, ca-n spre-o cetate care plutește-n neuitare, noi vom fi doar cuceritorii, nebănuite avatare. Clipele triste, neîmplinite vor fi  acolo, dezvrăjite.Se făcea, se făcea… transatlantic uriaș, mă pierdeam,  încăperi, chei și uși, Duduiau motoare, un oraș Cu viteza unui cărăbuș. Alergam dintr-un colț în altul, te zăream, te iubeam, am murit, numai tu, mai frumoasă la zenit, transatlanticul, de un ghețar, bum-bum. Erai tu, erai tot ce trăisem  mai demult, Te sărut, amintire, te ascult.

BORIS MARIAN