Jurnal 1

Gonit, izgonit de propriul meu orgoliu. Uneori te îngroapă  de viu  cei mai iubiți oameni. Aproape. Mâinile mele se odihnesc, transplanturile de adevăr încercate de mine au reușit în parte. Eu nu mi-am dorit să fiu un simplu funcționar al tragicomediei moderne.  Am vrut să înving aparențele unei stări de nepăsare. Și stadiul unei civilizații îngândurate. Mâinile mele se odihnesc ca înaintea unei frumoase glume făcute de un mort, care sărind  de pe catafalc, își face drum spre ieșire. Disperate păsările se aruncă în străfundul cerului. Mie nu-mi răspunde nimeni la nicio întrebare. O șoaptă zboară dintr-o carte în alta. Fiecare  fir de nisip reprezintă un fost imperiu. Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc? Pentru un pictor, firimiturile de pâine sun filigrane pe masa tăcerii. Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat, capul meu să fie coborât într-o fântână răcoroasă, adâncă. Soarele răsare pentru tine, nu răsari tu pentru el. NU mai pot merge, dar gândesc. Prin față trece Elena din Troia. Un gândac i s-a așezat pe ochi. Valerius consumă guano  omenesc. Valerius nu mă trage de urechi. Nu mă tem de nimic. Numai dragostea mă poate învinge. Invidii, ură, intrigi, calomnii, monezile  uzate ale falsilor  zarafi.E ceva prea sacru, prea izolat. Dragostea pură, prietenia pură –idealuri frumoase accidente. Iubirea ne poate izola de restul lumii.

BORIS MARIAN