Bolnavul

Bolnavul

Ferește-ne, Doamne, de boală, că de moarte nu scapă nimeni. Omenirea este în mare parte bolnavă. Și eu sunt bolnav, de vârstă, de o boală hematologică , Hodgkin, de ciroză, de arterită, mai și fumez ca un netrebnic, mai depind și de scris, singura boală  de care nu mă tem. Ne ascundem bolile,  ne urăm sănătate, dar ne lovim ca niște bile sau ca niște popice. Tatăl meu a fost bolnav de când l-am știut, s-a dus în 1960. Eu nu speram să prind al treilea mileniu. Doamne, să-ți mulțumesc? OK! În mijlocul pădurii  trăia o șopârlă care scotea fum  pe gură. Ea fusese cândva o fecioară exemplară. Un pădurar a luat-o acasă , i-a dat lapte și, pe loc, șopârla redeveni fecioara  albă ca laptele pe care îl bea, fiind  goală pușcă. Dar pădurarul  prefera o pușcă adevărată. De necaz cumpără o conservă de heringi și o consumă la iuțeală. Muri de botulism. Veni un lup care mâncând resturile, se îmbolnăvi și el de botulism. Veni un câine,  mirosi lupul și îl gustă, muri. Veni  pisica, la fel, dar înainte de a muri o mușcă pe fecioară de sân. Fecioara avea rabie și botulismul nu se asociază. Ea îi mușca pe toți ciobanii din zonă, care începură să latre la câini. Câinii priveau uluiți. Deodată se auzi o voce mare – Din mare de sus , un Te găsești, din marea de jos, unde zăbovim vremelnic, Tu, olar al Omului, coboară. Dar nu coborî  nimeni. Au apărut militari în tunici aurii. Viața pe creștet, la creșă cu Beckett, ulciorul se sparge, lovit de catarge, inelul de aur purtat de maur, cișmeaua ce curge cu sâmnge și fuge, oprește, nebune, rima pe strune, că struna, nebuna lovește întruna. Pământ străveziu, ev mediu târziu, beau apă din cască, străbuna mea flască, semne prea multe de cnuturi bătute, cazanul așteaptă, un diavol se scapă, auzi , primăvară? Ce vine pe scară? Lumea se bucura ca la circ. Duhul Bohe-jope fluiera o melodie la care numai porumbul știa să răspundă. Fiecare femeie care mânca un bob rămânea gravidă. A fost chemat doctorul Kumakum care și-a dat cu părerea și a plecat.  A lăsat un teanc de rețete compensate. Din cimitir veneau   soții defuncți, ei întrebau – Cu cine ai făcut , fă , copilul? Lilieci atârnați cu capetele  în jos  priveau scena. Scena era rotativă. Regizorul lipsea. Bărbații au plecat, care la război, care la locul de veci. O sută de ani a durat această stare de confuzie. Nu mă via, iubito, iubește-mă aievea, un spațiu ne desparte și un segment de vreme. Nenumărați sunt morții, fisură cu fisură, nu mă visa, iubito, sunt cal și/sau trăsură? Alunecă viața ca mierea, de iubești, hamacul poartă-n pântec o zână din povești,Pachacamac e fiul Titanului solar, nu mă visa, iubito, cenușă sunt și jar. Ar vrea și luna, poate, să umble pe pământ, nu mă visa , iubito, te voi iubi eu, blând, se nasc copii din piatră, din pâine, din cuvânt, nu mă visa, iubito, să te iubesc visând.

BORIS MARIAN