Mâna lungă a memoriei

Mâna lungă a memoriei

Întinse mâna și tot căutându-și papucii sub pat, simți cum i se lungește un braț, apoi al doilea, apoi picioarele, șira spinării. Se înălță,
ameți și se prăbuși pe podea. Când s-a trezit era la reanimare. Pentru a fi în siguranță i s-au pus două paturi, în prelungire, a fost legat cu șnururi groase. Se simțea foarte bine. I s-a spus că are o înălțime ( lungime) de cinci metri. Curios, nu? Nici numele nu mai era al lui. Pe tăblia patului scria ceva. Nu înțelegea bine. A fost externat și s-a apucat de scris. Scria, scria, publica, publica, era premiat, era premiat, a trăit o mie cinci sute de ani apoi s-a dus. Astăzi se știe că avea cinci metri lungime.

Totul este vanitate. Ce rămâne din truda ta? Pământul este pământ. Tu ce ești? Vântul aduce noroc și nenoroc, tu ce aduci? Apele curg spre mare, dar marea nu se umple. De ce ? Oare scrisul tău este apă? Ce a fost înainte nu va mai fi, ce va fi nu se va mai repeta. Am încercat să scriu ce se petrece pe acest pământ, ce se petrece cu mine.Tot ce se naște strâmb, strâmb rămâne. Unde este înțelepciune, este și tristețe. Am încercat să fiu vesel și bun. O vece mi-a spus – zadarnic. Râsul este un semn de prostie, am râs - am simțit că sunt un prost.

În contrast cu bunicul, străbunicul era un om vesel. A venit la Lemberg, acolo și-a sfârșit zilele. Astăzi Lembergul este Lvov, a fost distrus de bombardamente, s-a ridicat din nou. Cine mai știe de străbunicul?

Un actor poate interpreta, dacă are talent, orice rol. El poate deveni un croitor de înaltă clasă. Aceasta este actoria. Cine scrie trebuie să știe să și trăiască. Nu știi să trăiești, nu știi să scrii. A trăi înseamnă a-i respecta pe ceilalți. restul este meserie.

Moartea este viitorul pe care ți-l asiguri din viață. La cutremur s-au prăbușit multe pietre. Una singură a rămas – cea mai modestă.

Aici este ascuns, din lume dispărut, superba sa personalitate. NU, noi nu suntem trecători, scrie pe o piatră. BORIS MARIAN