Dacă nu suntem măgari, ce suntem?

Dacă nu suntem măgari, ce suntem?


Pe Internet circulă citate ale unor politicieni de vază, nu le reproduc, căutați-le. Câte prostii poate vorbi un om care se consideră deștept.
Lumea este oare condusă de tâmpiți?


Oamenii care vorbesc de rău pe toți, seamănă cu muștele care se lipesc de răni.

Ne temem de necunoscut, iar moartea este Marea Necunoscută. Ar trebui să ne bucurăm cu această experiență.

O țestoasă s-a lăsat înduplecată de un scorpion să-l treacă un râu. Dar nu ai să mă înțepi, că doar te îneci și tu? Desigur, a răspuns scorpionul, însă la mijlocul trecerii a înțepat-o mortal pe țestoasă. Crezi că firea cuiva se mai poate schimba? Așa sunt eu, iar tu vei fi mereu naiva.

Cât din Univers încape în fereastra mea? Dar în ochiul meu? Și ce știu eu? Și ce însemn eu? Dacă ne-am pune fiecare această întrebare, am fi oameni.


Un câine cu ochelari negri mă latră la orice trecere de stradă. Strada latră și ea. Nu ai ce face, începi să latri și tu. Prin minte îți trece un abur ca amintirea unei adolescențe fragile, cu lacrimi și săruturi tăinuite pe scări întunecoase. Uiți de toți câinii – oameni din lume.


Tu știi ce-i un poem? El nu are pinteni, nici medalii, zorzoane. Nu este luna anemică ieșită-n amiază fără cuvinte și suflet. Nici fluier nu este., nici vechea flașnetă din colțul uitat de excavatoare. Poemul e urma lăsată de biciul neomeniei sau simplul fior al sărutului plin de surprize sau bezna gravidă de sensuri sau pâinea întinsă celui trezit dimineața sub banca murdară din parcul cu rari trandafiri.

Dacă nu suntem mă gari, ce suntem? Desigur poeți, ah, nu vă răsculați iubiți concetățeni ce alergați fiecare la locul de muncă, dacă există, la locul bun de cerșit, dacă este permis, la locul detenției sau al execuției foarte sumare, desigur, poeți, pur și simplu, nimic mai mult, decât poeți, uneori oferim și procente.


Boris Marian