Ecxistă viață ca datorie?

Este viața o datorie?

Viața ca datorie, fericirea ca datorie, vax! Am depășit faza. Trăim și facem așa cum ne este destinul. Unii fac absolut ce vor, alții își fac datoria și nu simt că trăiesc. Poate că am o gândire anapoda. Citiți „Frații Karamazov”. Cândva am admirat romanul, Alexei, omul datoriei, Ivan, omul interesului, rațiunii reci, Dmitri, cel supus pasiunilor, îl prefer pe Dmitri, infractorul, asasinul unui tată netrebnic, deși nu el l-a ucis, i-a dorit moartea. Dostoievski este un duhovnic al asasinilor. Un Nietzsche literat. Nu mă identific, dar mă inspiră. Nu aș ucide niciodată, dar păcatul există mental.

Dezideratul meu major este comunicarea cu mine însumi. Nu am ajuns decât la început.

Marea Odihnă va veni, acum sunt foarte obosit, mă odihnesc puțin în vederea Marei Odihne.

Necomunicarea există între cei mai apropiați oameni, chiar și când se iubesc. Nici o aparatură electronică nu va îmbunătăți comunicarea dintre noi. De când am învățat să vorbim nu mai comunicăm.

Răutatea unui semen mă face să mă simt singur, nimeni nu te poate apăra de agresiunea și abuzul verbal al unui idiot. Idiotul nu este idiot. El vorbește despre propriile calități, despre mninorități culturale, se preface cult, cere respect, înjură ca un birjar, se supără când i se răspunde cu aceeași monetă. Un idiot perfect. Inconștiernt. De aceea regret eu că nu există iad. O penitență pentru răi și idioți răi nu strică.
Ei trăiesc mulțumiți, mai primesc și laude, premii.


O fată se plimbă pe malul mării. Are o rochie albastrăvezie, albastranspatrentă. Este imaginea cu care adorm. De mâine voi fi fericit, fătră nici o datorie.
BORIS MARIAN