Celan

Din nou, de ce și pentru ce?


Mă-ntreb osedant de ce scriu? Boală, BOALĂ, DAR S-O ȘTIM ȘI NOI. Să cunosc natura umană? Este insondabilă. Să comunic cu lumea? Aș fi demagog. Să nu mor repede? Da. Nu vreau să mor repede și nici încet. Deci scriu să nu mor. Nu scriu romane. Viața este mai palpitantă ca oricare roman. Nu scriu poezie, milioane de oameni cred că scriu poezie, așa cum peștii cred că apa este aerul pe care îl respiră. Scriu exact cum îmi iese pasiența.


Ajuns la o vârstă matusalemică de 800 de ani, am ajuns la decizia să deapăn amintiri. Cui fizicul meu nedeterminat, nici urât, nici frumos, poate atrăgător, am fost mereu un timid sentimental. Acum, însurat de peste patru decenii m-am potolit. Dar poți trăi fără amintiri? Ele mă vizitează noaptea.


Cineva își va purta povara suferinței cu fruntea sus. Acesta va fi Mesia. Există povară mai grea decât să-i judeci pe alții? Poate fi încântător Mesia?

Regulile sunt inventate de idioți. Sunt reguli mai mulți decât oameni.
Dragi mie și lumii întregi sunt menestrelii vagabonzi. Pe ie se sprijină durerea lumii. El era mereu altul. Nu este simplu să fii trist din motive lipsite de sens. Este poezia un dialog? Și da și nu.

Cum putea poetul să bea laptele negru al zorilor? O fi fost fumul crematoriilor? Unii când citesc, zâmbesc. Așa vor rămâne, cu un zâmbet peste o mie de ani. Dar rochoia miresei va fi mereu imaculată.

BORIS MARIAN