Viaţa este o c.

Politica este o c., poezia este o c., viaţa este o c., îmi turuie un prieten, cel mai mult mă supără că vorbeşte urât despre poezie. Şi totuşi ... Câţi nu cad pradă patimii scrisului ... în gol? Un arlechin oarecare m-a întrebat ce este talentul? Imposibil de definit, iar a te declara singur talentat implică un mare risc. Recunoaşterea talentului vine din partea cititorului. Este suficient să începi cu un cititor. Dacă ai norocul să fie un critic, L-ai apucat pe Dumnezeu de picior. Dar tot criticul poate să-ţi de o lovitură, când nici nu te aştepţi. El este ca un medic, ca un chirurg. Medicul nu greşeşte niciodată. Operaţia a reuşit, pacientul este la morgă. Nu am întâlnit critic care să spună – Nu ştiu. El ştie tot, el împarte talentul precum Dumnezeu. Amicul meu, criticul este un tip cu dublă personalitate. Un umor înnăscut se îmbină cu o fudulie greu de înţeles. Este şi solid, fizic, desigur, nu din vina lui, pare caraghios când explică pe nu ştiu ce post tainele literaturii. Are o voce uşor subţiată, care aminteşte de zgomotul unui balon căruia îi deschizi puţin gâtiţa. Este temutul critic. A zdrobit tot ce nu este sănătos în literatură, a asanat câmpiile literaturii, ţânţarii au dispărut, numai păsări şi gâze aurii zboară peste holdele literelor noastre. Ciudat este când omul spune la fiecare deceniu altceva despre acelaşi autor. Dar nici nu clipeşte. Iar fenomenul nu este legat de revoluţie, ci de evoluţie. Omul evoluează de la o specie la alta. Critica este o c. Uite am găsit formula pentru care mulţi critici ar putea să mă condamne la chinurile iadului. De fapt ce ne-am face fără critici? Am citi numai doxuri. Tânărul de azi nu ştie ce este un dox. Nici nu este nevoie. Criticul deschide şi închide porţi. Eu îl iubesc pe acel pachiderm care mi-a înfipt, vorba lui Hitler, cuţitul în spate. Nu mă refer la aspectul fizic, ci la caracter. Doamne, cât îl iubesc. Dar, l-am întrebat, a scris el , oare, un poem, vreodată?. Se spune că a scris, s-a oprit la începutul unei cariere strălucite. Decât pacient, mai bine medic. Dai o pilulă, tai un picior, te salută lumea, unii se tem , alţii te pupă. Eşti mare. Eu nu spun că nu există grafomani, veleitari, chiar eu m-am întrebat şi mă întreb mereu, cine sunt eu? Cert este un singur lucru – dacă nu scriu ceva, un scurt timp, sunt bolnav. Sunt grafoman, iar dacă mă critică, dar oricine, copil să fie, Doamne fereşte, sunt bolnav o zi. Apoi o iau de la capăt. Este exact cum ai convieţui cu o c. Pe care o iubeşti în ciuda oricărui principiu. Asta este viaţa. Cititor ipocrit.                           BORIS MARIAN