Atentat

Incompatibil






Este ziua în care nu sunt compatibil cu nimeni. Cu lumea din jur, cu mine însumi. Ziua Judecăţii mele. Asta numai iarna, la Bucureşti ţi se întâmplă. Apă, gheaţă, alunecuş, murdărie. La serviciu, pereţii uzi, miros de amoniac. Secretara – bolnavă, prezentă. O colegă foarte preocupată se uită la mine peste ochelari ca la un gândac, oi fi deja metamorfozat ca în Kafka. Alta lucraează de zor. Şeful, ca de obicei mofturos, tot el, după o măgărie făcută cu câteva zile în urmă. Îl iert, el –nu. Alt coleg, mă ascultă un minut, apoi îmi mârâie – Lasă-mă în pace, vorbesc cu X. O zi bună. Acasă e mai puţin vesel, iarna. De nu-i iubire-n cosmos, ce mai e? Din ce substanţă-i cosmosul, mon Dieu? Purtat de gând, în nava mea fragilă, gonesc în spaţiul alb şi n-aştept milă, lipsit de cârmă şi de astrolab, cu visul zbor, ca într-un basm arab, într-un pustiu de foc şi ger străluminat de stele care urcă ori decad, prostituându-se cu orice biet nomad.... S-au golit nopţile toate, cufere cu galbeni, sparte, se mai văd urmele dinţilor în pernă, craterul viselor, pe scânduri licheni au crescut, şerpi leneşi, Madeleine, se-nvârt palele, orele, zorii, unde ne sunt îndurătorii? Spuneai să fim buni, dar ce bem înainte de moarte, Madeleine? De privesc în sus , nu se vede nici un duh, cine poate crede, cine nu, se întoarce cu faţa la perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.

Poezia este un atentat



Poezia este un atentat la bunul simţ,

Spune profesorul, ia o monedă în dinţi,

Încercând metalul şi zimţii, cum fac părinţii

Când îşi verifică odrasla din clasa a şaptea.

Poezia este un atentat la timpul liber,

O, mein Silber,oftează profesorul,

Timpul trece şi în curând va fi calm şi rece,

Poezia este un atentat la divinitate,

Strigă un diavol jucăuş, dintr-o carte.





BORIS MARIAN