Temeri

Vom deveni cândva soldaţi de plumb, războaiele vor fi mai lente, ne vom mişca destul de greu prin zăpada de plumb, steagul de plumb nu va mai flutura, va fi purtat de un biet sergent de plumb. Gloanţele de plumb nu ne vor mai face rău, vom respira plumb, sângele nostru va fi gri, iubirea noastră va fi veşnică, precum plumbul... Trăim atât de aproximativ, încât şi moartea nu ne e convingătoare.. . Ce vreţi să spuneţi prin sterile jocuri? .. Binecuvântează-mă acum, Doamne, când trec pragul casei Tale, mi-ai dat bocanci de plumb, haine de plumb, braţe de plumb, să nu mai pot zbura, dar eu, cândva cu plumbu-n mine voi zbura, fii sigur, revers al disperării de acum...Ai murit, Doamne? Nu Te cred, lasă-mă să-Ţi retrăiesc moartea, oricum eu sunt jertfa din urmă...Unu este izvorul mării, spune Zoharul...I say to my pen, take this pass... dar nu condeiul mă ascultă, doar inima, doar biata inimă uzată...Da, am să plec, strigă adolescentul la părinţii săi înmărmuriţi, nu pleacă, doar părinţii-ncet se duc, bunicii, străbunicii, până la hâtrul nostru Abraham...Acolo ne oprim, pustiul tace, unde-s zăpezile de altădată? Doar plumb, doar boli din ce în ce mai grave, dar până când? E timpul să mai apelăm la alte specii, furnici sau păsări colibri, deşi, mai ştii de care suferinţe ne-ar vorbi? ... Trăiesc deapururi între două sărbători. Ghiciţi, eu despre ce vorbesc acum?


xxx



Dar, iată vine clovnul în Agora, el ne recită din Anaxagoras, maestru al retoricii suave, el n-are studii universitare. Fără de teatru, fără de familie, există haos mare, nebunie, zice clovnul, zice Domnul, îndurarea e mai rară. Noi capul ni-l plecăm, dar din dispreţ, stăpâne, cât eşti de isteţ, să n-ai încredere-n supuşi, nici chiar în tine, stăpâne, vei fi pulberea de mâine... Julieta şi Romeo, întuneric, casele vechi sunt ca şi oamenii de veghe, au viaţa lor, au gânduri ştiu prea multe, Romeo şi Julieta-n vremuri sumbre...Dar cineva l-a înşelat pe Josef K., el a venit să-i spună – „Condamna”. De ce, de cum, de unde? Nimeni nu va spune altfel, totul este kenguru. . Dacă păsări negre trec deasupra noastră, le lăsăm să treacă, viaţa noatră meargă, unde le e cuibul nimeni nu se-ntreabă, sufletul ascunde cuibul, teamă neagră, să trăieşti o mie de vieţi, o mie –păsări fericite urcă-n Poezie..

BORIS MARIAN