Cine nu vrea să vadă

Cine nu vrea să vadă nu este orb, cine nu vrea să audă nu este surd, dar cine vrea și nu poate merită tot respectul.Nu toți cei lătrați de câini sunt hoți.Dacă ai un băț în mână, nu discuta cu câinele.La fiecare răspuns există o nouă întrebare.Să..fugi..de..jigniri,să..nu..alergi..după..onoruri.Recunosc că sunt mulţi poeţi care scriu mai bine decât mine, unii chiar necunoscuţi, nepublicaţi în volum. Recunosc că sunt mulţi oameni mai deştepţi decât mine, mai profunzi, mai studioşi, mai savanţi, nu mă pretind nici savant, în nici un caz, nici studios, dar mă simt mereu inspirat, aceasta este boala mea ... divină. Spun divină pentru că eu cred în Dumnezeu cu toată puterea, iar inspiraţia şi grafomania se pot confunda, nu ştiu dacă este acelaşi lucru sau nu. Deştepţii de ocazie vor spune, aha, nu ştii ce eşti un grafoman. Cel mai mare grafoman era Balzac, era un grafoman de geniu, deci contează ce fel de grafoman eşti, la fel şi termenul de meloman nu are nimic peiorativ, dimpotrivă. Într-un sat locuia o fată. În acelaşi sat locuia un flăcău. Flăcăul a sărutat-o pe fată, apoi s-a dus în lumea largă. I-a scris ce i-a scris, apoi, într-o zi, a venit şi fata nu l-a mai primit. Flăcăul s-a întunecat la faţă, nu a zis un cuvânt, s-a dus de unde a venit, s-a însurat, a avut copii, apoi nepoţi, iar după mulţi ani s-a întâlnit cu prima lui dragoste. Fata era o femeie deja în vârstă, era văduvă, avea şi ea o fată, nu avea nepoţi şi era tristă. Prima întrebare pe care i-a pus-o flăcăului a fost – „De ce m-ai lăsat?”. Fostul flăcău a înlemnit. El s-a gândit mereu la prima sa dragoste.Dar Zeul Timp şi-a spus cuvântul. Morala – sentimentele ne depăşesc mereu raţiunea.... Nu este Poesia, ţara tuturor posibilităţilor? Spre ea mă îndrept, trecând peste lanţul munţilor, ziua-i ceţoasă, graniţa e ascunsă, prieteni întâlnesc cu inima străpunsă. Acolo nu voi avea nici paşaport, nici număr, acolo un porumbel mi se aşează pe umăr, acolo-i voi întîlni pe tristan Tzara, urmuz, geo Bogza şi un citat din Ghemara ( n.a. Ghemara – parte din Talmud)... Nu lipsesc nici poduri şi nici fluvii, nu lipsesc nici străzile-n oraş, pentru călătorii şi heruvii ce îşi lasă sufletul drept gaj.Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl ţune aplecat, o poveste din copilărie pentru toată viaţa m-a marcat. Fără ţintă-ar merge înainte, timpul e un codru vechi, virgin, pânza de păianjen, din cuvinte creşte din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, ce ar trebui să se întâmple?


Boris Marian