Cişmigiu

Trecând prin Cișmigiu, o pasăre măiastră și-a depus găinațul pe cămașa mea. Astfel mă simt după tratament. Pe mine mă atinge orice vorbă. Nu știu cum arată mimozele, dar cred că sunt mai frumoase decât rozele, știu că înghit muște, ceea ce nu este frumos. Se închid la orice atingere, dar nu din teamă, ci din lăcomie, să apuce prada. Exact spus. Cândva, într-un adânc de noapte, la ora cinci ori era șapte, am auzit cum trece-n zbor, pe lângă geam un meteor, nu n-am să uit acel târziu ceas de odihnă, un mort viu păream, de spaimă mult cuprins, căci meteorul nu s-a stins, ci a vorbit cu glas de corb, să n-apuc ceaiul să mi-l sorb, de nu a fost un meteor care mi-a spus doar „Nevermore”, apoi s-a prezentat așa, sunt fosta dragoste, a ta, au nu mă recunoști, doar ești întreg la minte, te ferești?Sunt eu, acea suavă, trup, la suflet și mai și, te pup. Apoi a dispărut, de-atunci în Cișmigiu găsești doar prunci.Mă aflu între Da și Niet, între ER și NE, două bune prietene, la fiecare apreciind și detestând câte ceva. Er spune Ne este rea, dar deșteaptă, Ne spune că Re nu merită atenție, iar situația este la mijloc.Ne nu este rea, nu este nici foarte deșteaptă, este pregătită, ceea ce este altceva, Re este oarecum rea,o fi deșteaptă, dar eu am o teorie, răutatea este dușmana inteligenței, adună diverse bacterii, le crește apoi scoate mucegaiul și ți-l dă pe față, Ne este mai onestă, de aceea o și respect mai mult, ce m-a deranjat era că făcea pe atotștiutoarea, iar atotștiutor sunt eu, pentru că sunt paranoic.Gorod DA, gorod NIET. Nici una nu are motive să mă iubească, m-am purtat destul de urât cu fiecare, mi-am permis multe în tinerețe, acum bătrânul lup își linge rănile, așteaptă să fie mângâiat, se leagănă cu vise și cu versuri. Viața mea a fost interesantă, încă mai este, mă simt inspirat, nu mă interesează cine mă citește, nu am prieteni, nu am nevoie de prieteni, cred în mine și în familia mea, este tot ce-și poate dori un om, prietenii sunt ca pescărușii, vin și pleacă.
BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu