Mie însumi

Două cauze au stat la baza conflictelor dintre oameni, aproape întotdeauna – invidia şi orgoliul. Ambele pornesc de la un complex de inferioritate, nemărturisit. Cred că nu există un om lipsit de complex, oricât ar fi de inteligent, raţional. Nimeni nu este raţional 100%. Dacă un om nu are complexul de inferioritae, îl are pe celălat, din oglindă, de superioritate, care este la fel de rău, poate mai rău. Eu pe acesta îl am, dar îl cultiv cu grijă, cu oarecare reţinere, spre a nu fi crezur pe de-a-ntregul nebun. Paranoia este maximul atins. Odicutza , uţa , uţa, asta a remarcat cu dulceaţa ei în glas, că mă cred mai mult decât sunt, ba chiar nu sunt nimic. Dar cine este ceva? A nega existenţa unui semen este echivalent cu a te nega pe tine însuţi. Vine diavolul şi te întreabă, dar tu cine eşti? Păi, să vezi, că am făcut, că am fost remarcat(ă). Draci, colaci. Nimeni nu este veşnic remarcat. Lumea are o putere de a uita fantastică. Ceea ce am pierdut iremediabil cu ody este tandreţea, mi-este imposibil să mai fiu vreodată sincer şi tandru cu ea. Din prima depeşă, când m-a somat să retrag articolul despre volo, nu trebuia să cedez şi s-o trimit la toţi diavolii. Era o încercare deja sortită eşecului. Intrebarea este, de ce eu am duşmani, de ce nu am prieteni? Dumnezeu ştie. Un prost va găsi imediat răspunsul. Este complicat. Mă duşmănesc unul Vili, altul A.B., alta N, alta R., ca şi una A., cu care am colaborat, nu am fost prieteni, în schimb am prieteni relativ spus, doi-trei. Pasiunea pentru cărţi m-a însingurat, ambiţia de a fi grozav în cunoaştere iar m-a însingurat, ş.a.m.d. Sunt şi orgolios, dar nu până la absurd, la prostie.Lucky you !