____Nebun  cap.5____

 

 Nu mai era sigur pe nimic, numai creierul îi lucra febril. Mai febril ca niciodată.  Îi trimitea  ghirlande de metafore, fragmente de marmură, diamant, iar ea tăcea ca un sfinx. „Un sfinx trebuie spart, să vedem ce este înăuntru”. Se gândea el. Dar distanţa ca şi timpul ca şi indiferenţa ucid  sentimentele cum  mor păsările în zborul lor spre sud, prinse de un vânt rece.   A plecat, cu o carte de un învăţat chinez, în munţii Tibetului, s-a ras  în  cap, cum făcuse în primul an de facultate, când şi-a pierdut  prima iubire,  a dispărut.  Ea s-a prefăcut într-un corb negru şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,  ca în celebrul poem al lui Poe..” Nevermore.” .E mai bine să te afli printre persecutați, decât printre persecutori, dar și mai bine este să nu te afli nici aici, nici dincoace. În cer nu există umor, zice  Mark Twain. Bate-mă, dar lasă-mă să râd, adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului. Unde nu sunt dușmani, nu este victorie, spunea Balzac, dar nici unde  nu sunt prieteni nu este victorie, adăuga Șalom Alehem. Când te sărută un ipocrit, numără-ți dinții.Îngeri cu aripi strivite de sfere, râuri care sunt înmormântate, piatra lovită de copite, o dragoste neterminată ne apasă, uneori pământul este mai curat decât cerul.Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede? Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure. Așa am rămas după pierdutele iubiri. Nemișcat. Pentru cât timp? Să te obișnuiești  cu orice rană. Așa vei supraviețui. Nu te omoară aceste răni, ci ideea că ești rănit. Un cerb murind cu săgeata în trup, săgeata fiind  de fapt ideea morții.  Astfel există situații fără ieșire, ne obișnuim și cu ele. Cunosc câteva cazuri,  oameni loviți de boala prea cunoscută și necruțătoare, care  trăiau fără speranța vindecării și totuși trăiau.  Mă simt un pigmeu în fața lor.   Femeile sunt superioare, sub aspectul suferinței, multor bărbați, eu aș spune unui bărbat – Fii femeie.

 

 Cineva cunoscut de decenii, m-a trădat într-un mod  absolut uluitor și mișelnic, predând unui clejnic propria corespondență. Nu pot nici uita, nici ierta, dar ce folos,  pe respectiva o doare undeva. Mijloace scuză scopul sau invers?  Scopul se degradează prin mijloacele folosite, la fel ca în lupta politică.  La fel ca în stalinism. Falsul prieten, iepurele este adevăratul inamic, îți distruge încrederea.

„Nisipurile tac, ca și cum nu ar vedea ,marea”,  frumos spune Fischof.
O, rugi zadarnice. Artistul ca enigmă , emblemă, siglă, delicat, natură la miez de noapte, un bâtlan a zburat înspre  sud,  ceva trist, ceva mortal, ca o durere suspectă. Cine spunea că numai Dumnezeu are dreptul la existență? Are dreptate?  Și este trist acest Dumnezeu? Suntem noi doar stații facultative  în trecerea timpului?  Un obelisc negru a fost așezat în centrul Paradisului. Fratele meu este strigătul, scria Din  adâncul cenușii fratele Benjamin, l-a auzit cineva?  Probabil. Dar va veni ora când noi vom vedea de undeva, de sus, cum ne vor privi alții. Maimonide credea că părerile oamenilor despre Providență sunt în număr de cinci. Eu cred că fiecare om are o părere, deci sunt opt miliarde de feluri de a privi.  A muri în somn, a nu mai muri. Femeia la treizeci de ani, de Balzac, o povestire, mi se părea neinteresantă  când aveam eu optsprezece, apoi îmi aminteam cum mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei să se trateze de stomac. Mă uitam ca la o icoană, o văd și acum, avea un oval perfect al chipului, ochi negri, sprincene mai frumoase decât orice aranjament, buze  neiertător de frumoase,  un corp unduitor în hainele lungi și negre ale călugăriei, o prizonieră a propriei frumuseți. Am visat-o mult timp, o văzusem când abia eram de clasa a opta. O mai trăi? Apoi, mulți ani mă gândeam ce ocupație ar avea o necunoscută  în tramvai,  în autobuz, era o curiozitate pe care Balzac mi-o insuflase, cine era  necunoscuta?  Juristă, contabilă, profesoară,  vânzătoare, orice amănunt mă făcea să fac  supoziții. Eram convins că voi scrie cel puțin zece romane. Dar tainele au rămas taine, romanele  le-au scris alții. Eu am trecut cu arme și bagaje la poeți, iar poeții s-au dus care încotro. Unii au murit. Alții abia salută. Nu-i nimic. Eu scriu ce îmi trece prin cap. Mâinile mele  se odihnesc, transplanturile de adevăr încercate de mine au reușit în parte, eu nu mi-am dorit să fiu un simplu funcționar al tragicomediei moderne, am vrut să-nving apatrențele unei strări de nepăsare și stadiul unei civilizații  îngândurate, mâinile mele se odihnesc ca înaintea unei frumoase glume făcute de un mort, care sărind de pe catafalc își face drum spre ieșire. Disperate, păsările se aruncă în străfundul cerului. Mie nu mi-a răspuns nimeni la nici o întrebare. Marea  se simte apăsată de prea multe vase de mare tonaj. O șoaptă zboară dintr-o carte în alta.  Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu. Ați văzut  un corb cu o rază de lună în cioc?  Eu am văzut. Pentru un pictor  firimitirile de pâine sunt filigrane pe masa tăcerii. Când noaprea este prea fierbinte, stele devin colțunași.  Mi-ar plăcea  ca după ce voi fi decapitat, capul meu să fie coborât într-o fântână răcoroasă, adâncă. Nu uita  niciodată - soarele răsare pentru tine, nu răsari tu pentru el.