Povești cu creveți


Povești cu creveți

 

Se făcea că un om avea un păun, iar vecinul său, un copil. Păunul creștea, copilul scădea, ajunsese un Degețel, iar păunul l-a înghițit, fără intenție. Acum păunul vorbea cu glas de copil. Dar vecinul era foarte supărat pentru pierderea propriei odrasle și  s-a  hotărât să-l dea în judecată pe  fericitul proprietar  al păunului. Judecătorul a  lungit procedurile cam un an, pentru că nu găsea o soluție. Un medic s-a angajat să taie păunul și să salveze copilul, dar proprietarul păsării paradisului nu era de acord. Tatăl copilului l-a ucis într-o noapte pe  vecinul său încăpățânat și a intrat la pușcărie.  Păunul creștea cu copilul în vintrele sale. Ce vină are copilul? Ce vină are păunul? Aceasta este epoca în care trăim.

 

Un tip singuratic și-a invitat fosta iubită să revină la el, deși ea se măritase  în vremea când erau despărțiți. Au fost fericiți, dar nici unul nu avea slujbă. Casa era pe numele unui prieten, așa zis prieten, nu-l prea cunoșteau pentru că era mereu la dezalcoolizare. Într-o zi a venit omul și le-a cerut să plece, că și-a găsit o  logodnică. Cei doi au pornit în pustiu și au fost mâncați de fiarele nopții.

 

Un șomer s-a hotărât să nu mai caute zadarnic serviciu, a rămas în pat și se uita la televizor. Soția a încercat să-l scoată din depresie, dar nu a avut nici un succes. Într-o zi li s-a defectat frigiderul, toate produsele s-au stricat, bărbatul s-a culcat la loc în pat, iar soția s-a sinucis.

 

Un om a ieșit din închisoare  după opt ani, făcuți pe merit. Nu mai avea soție, iar despre băiat știa că-l așteaptă în gara orășelului unde urma să sosească. Brusc și-a pierdut memoria și nu mai știa numele gării. La fiecare oprire se uita pe peron , poate își zărește odrasla. A călătorit astfel aproape o zi, până când trenul a ajuns la stația terminus. A coborât, gara era pustie. Băiatul lui nu avea cum să apară.  A stat cam o oră, s-a gândit ce să facă.  A simțit cum cineva îl bate pe spate. Era un copil vagabond. Fericit, l-a îmbrățișat. Happy end.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu