Însemnările
unui nebun
Cap.1
Spre
deosebire de Gogol, Dostoievski și Tolstoi ( accentul se pune pe a doua silabă
, eu sunt cu adevărat nebun, iar ceea ce scriu este din fantezie, nu din
realitatea imediată. De pildă m-am gândit la o găină care a devenit cu anii
foarte înțeleaptă, aruncă multă mizerie în jur și se socoate curată ca floarea
de colț. Sunt destule femeiuști cu chiloței de bărbați. Scuze, sunt nebun. Am
un mic dușman, la mii de kilometri, PC îl cheamă,este de o răutate patologică,
dar impune tocmai prin acest defect. Păi altfel cum să ne explicăm noi că numai
cei mai răi și, adeseori, mai primitivi oameni, ajung în fruntea unor biete
state?L-am întrebat simplu, ce ai domnule cu mine? Nu mi-a răspuns. Nici el nu
știe. „În ochii tăi a murit ceva”, spune un fost amic. El zace acum la doi
metri sub pământ. A fost un biet poet, cu oarecare trecere, foarte talentat, un
om chinuit de soartă și de frică. Înainte de a muri mi-a spus că îl iubea pe
Ceaușescu. Mințea și râdea în el. Am cultivat plante exotice, imaginare. Veneam
în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai mare nenorocire. Cineva s-a
aplecat prea mult peste balcon și a căzut în capul unui înalt funcționar. Putea
să cadă în sine însuși. Se scriu miliarde de poezii, ca stelele,
castelele.Inconștienți ca peștii în jurul cârligului. Zăresc o barcă plutind,
eu îmi sunt tată și mamă. Nu căuta logica. Ea te va găsi. Cum este orbirea?
Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai periculos. Mă
reevaluez permanent. Cum spunea Nietzsche, ce nu mă ucide mă face mai puternic.
Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura. O
imensă foame de iubire.Îngăduie firii tale să supraviețuiască.. Ne stingem
încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit
libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care
își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , eiștiu că mor. Atunci, de
ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului.
Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în
care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și
acum. Gust de cenușă? Ecou monstruos. Să-l văd eu pe William Shakespeare
încolonat, între laghernici. Două sute de milioane. Treceam peste o râpă
adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să
se rupă? cercetarea de sine. Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să
gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile
vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de
moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le
cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc
din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la
dreptate și la independență. Mă risipesc, spun ca Rilke, timpul și moartea mă
cheltuiesc.
Cap.
2
Nu
voi face teoria fumatului. Dar este o sinucidere lentă. Artistul știe cel mai
bine ce înseamnă a te sinucide încet. Cu asta am încheiat teoria fumatului.
Și
mai era o femeie nebună care se credea Fecioara și îl numea pe fratele ei mai
mic, Yehoshua, adică Iisus și mergeau pe drumul Damascului, iar securiștii
mișunau peste tot, prin aer, prin apă, de nu maiștiai care este și care nu este
.
Ca
o criză de inimă se plimba frumoasa doamnă pe Calea Victoriei, aducerți
perfuzorul, intubatorul, strigă un puști legat de stâlpul Primăriei de Roșu,
telefonul mobil înghite continentele, simt palma ta mică în îmbrățișarea
degetelor mele înghețate de emoție, peste oraș s-a tolănit toamna cea cu
șolduri late, un zdrențăros cântă Concertul de vioară al lui Paganini, o criză
de inimă în plus, ca la poker, patru inimi, calul se nalță din bronzul său, are
testicule gigantice, dar tu treci , nepăsător ca o criză de inimă.
Deci
, era odaliscă venită din Ioropa, s-a îndrăgostit de un irakian, acesta avea
doar o nevastă, așa că gelozia fu mare. A alergat-o nevasta irakianului pe
odalisca noastră de a făcut odalisca un prinț pe drum. Un prinț ce avea
săajungă soldat în armata Kenyei, apoi sclav la somalezi și apoi șomer în SUA.
Asta e. Îți spun un cântecel să adormi zise Șahrezada , care era pe aproape. Că
mintea nebunului, nici înțeleptul n-o întrece.
Copiii
nu se fac peste noapte, nici fructele coapte, nu știi, zăludă, cu cine ești
rudă, rupe-mi o pleoapă, am să te pot recunoaște,fiul tatălui tău, hău din hău,
cu
cât ești mai modest,treci la rest, de ce să iubești moartea dacă, romană,
sarmată, n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând,nici strălucirea în ochii
profesorului de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește, te aud copiii și te
spun lui nea Pește. Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune
spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te să devii victima adevărului, omul
își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii?Viața-i frumoasă,
palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de
incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor
ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate,Băltoacele aurite de soare ne
orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu