Detenția

 

Se părea că omul care răspundea de funcționarea injectorului de ulei lipsea. Apartamentul profesorului era la etaj. El era văduv și avea doi copii perfecți. Lumea credea  că sunt produși în laborator. Însuși profesorul apărea noaptea sub chipul unui motan negru. Era un profesor emerit, deși nu era membru al Academiei. Se ocupa de magia neagră. Nimeni din personalul casnic nu discuta această chestiune. Erau destule cazuri dezbătute la Tv, în oraș, astfel că profesorul nu făcea o excepție. Deși diavolul își băgase coada, experiențele își continuau cursul. Scopul profesorului și al asistenților săi era să găsească secretul vieții veșnice. În micile cuști  de la subsol erau păstrați sute de șoareci albi, fiecare fiind injectat cu altă soluție. O parte dintre ei mureau, dar, de când începuseră experiențele, 15% dintre bieții patrupezi o duceau bine, unii având chiar înclinații spre limbi străine. Cu câțiva, profesorul  discuta filosofie. Nici unul nu protesta că este închis. „De fapt, ce urmărim?”, întrebă într-o zi unul dintre asistenți. „E foarte limpede, prelungirea vieții poate fi obținută numai în condiții de detenție  absolută, asta urmărim, trecerea de la detenția șoriceilor la detenția oamenilor”, a venit răspunsul profesorului. „ De pildă, dacă instalatorul care trebuia să repună injectoarele de ulei în funcțiune, nu lipsea, acum aveam căldură”. Asistentul s-a gândit puțin, apoi a revenit. ” Dar dacă are nevoie de piese  de schimb, ce facem? ”. „ I-am putea da un bilet de voie, dar acum nici nu știm unde este”. Asistentul nu părea foarte convins. Instalatorul o tulise, era evident. Trebuia căutat altul. Iar șoriceii nu se pricep la injectoare, în schimb pot fugi  cu prima ocazie. Asistentul îl privi îngrijorat pe profesor. Pe măsură ce îl privea, acesta devenea tot mai asemănător cu un motan negru.

BORIS MARIAN