Cavalerul și Moartea

Un cavaler al Ordinului Runei era iubit de-o bună gospodină, un oaspete străin din vremi străbune veni să-i spună cine e de vină. El descuie centura castității, sperând să fie doar prieten, ce s-a-ntâmplat e-n ordinea vieții, astfel născu femeia doar trei fete.  Trei, Doamne, trei destine fericite, din care unul a intrat în cronici, ștampila a semnul clipei universale ca oricare colici. Căci pe uscat și mare doar iubirea mișcă  înalții munți și norii, rătăcitorul fiu e-n revenire, în almanah  se-nscriu nemuritorii. Cu care coarne și copite dă damnatul, iar vârcolacii râd pe întuneric, lui Hercules îi recunoști și statul și cinstea, el nu-i luciferic. În criză suntem toți, căutăm și slava, deșertăciunea e oriunde, are casă, comorile se-ascund sub lava de vorbe goale, gura-i păcătoasă. Suntem pe-o scenă , spune Shakespeare, iar împăratul este gol mai toată vremea, noi știm de ce Adam căzu din ceruri, iar Eva tace mâlc, așa-i fu vrerea. Executați de propriile cuvinte, poeții scriu ce vor li nu-i citește decât un om lipsit de practică și minte, curat ca ochiul unui pește.

 

Ce să-i spun eu viitorului biograf? Tun și tutun. Să scoatem fițuicile din manșete. Fericirea nu se simte întotdeauna, dar nefericirea mereu. Uneori este prea devreme, alteori este prea târziu, niciodată la timp, ca o mireasă fără mire. Nu pedala pe mine, spune orgoliul.

 

Pericolul  nu vine de la clone, de i-am putea clona pe Einstein, Picasso, pe Eminescu,  periculoasă este doar santa simplicitas, mai puneți, vă rog, un braț de vreascuri, îmi este frig. De unde atâtea bile goale, atâtea chelii care nu acoperă nimic, guri turuind fără a dărui înțelepciune? Carne macră, neatinsă de Sfântul Duh.

 

Se poate muri din orice, un vânt rău, o căpușă, un virus original, un infarct banal, din iubire fără iubire. Poesia este un panaceu, desigur, dar poate fi doar un paleativ, cu efect „placebo”.

 

Vacanțele s-au terminat, un vacuum se-nstăpânește leneș printre noi, ne invidiază Pan și Bacchus, cu nici o vrajă n-aduci timpul înapoi. Vampirii-și fac de lucru noaptea, ziua, vandalizând ce-i mai frumos în amintiri, barbarii fluieră și scuipă, strigă,  varianta-i una singură- murim.  Un viaduct lipsește-n spațiul-timp, tu ești  aceeași, nici eu nu mă schimb.

BORIS MARIAN