Viața însăși

 

Viața însăși este o problemă. Nu adăuga și altele.  Dar nu voi spune niciodată că viața e o glumă proastă. „ Însemnările unui nebun” de Lev Tolsoi sunt mai interesante decât oricare jurnale. „Demonii” lui Dostievski sunt mai interesanți decât oricare alți diavoli. Există  un „ Idiot” mai sfânt decât al  aceluiași ? 

Rugina are gust de sânge, scapă din strânsoarea clipei. Plasa și-a bulbucat ochii. Jocul care șterge faptele. Avem multe griji – Paris, cumpărături, gripă, ușa de la intrare. Dar nu te bucuri de adierea vântului în vie, de zborul stârcului înalt,  de felul cum ne  fierbe-n sânge și vinul roș și vinul alb? Tu nu știi cum se mișcă laureații, cum străzile se termină-n câmpii, cum fluieră după femei soldații, cum morții se ridică vii și vin la dans duhnind a veșnicie. Viața e-o problemă, ea ne scrie.

Mai ușor ni se dezvăluie lucrurile, decât oamenii, Natura nu greșește. Când piere un om, ceva se tulbură. Când va-nceta amăgirea? Pământul e obosit de ploi, de secetă, de noi, doar soarele îl mai  revigorează cu o glumă.  Timpul a tacă la trecerea fiecărui deceniu. I-am simțit tăișul la 20 de ani, la 30 , ș.a.m.d. Acum tăișul s-a tocit, nu mai simt decât răceala lamei. Prezentul mai surâde, îi răspund. Iubirile, năluci de foc și umbre se duc și le privesc picioarele trandafirii în tălpi, simt în spinare cum îmi suflă  Îngerul Morții, nu-l iubesc, nici el pe mine, de ce nu mă mai lasă-n pace?  Cum spune un copil – nu vreau.

Prin geana dimineții, pătrunde o nouă zi, eu o primesc, așa cum orice nouă  dragoste nu poate fi respinsă până la proba ei contrarie, ah, ura cea nedreaptă, oarbă, proastă.

BORIS MARIAN