Insula

 O închisoare fără gratii, pe o insulă de diamant. O păzește un corb din cărbune brut. La mal, un învățat citește valurile. În închisoare nu mai este nimeni. Monte Cristo, Jean Valjean, Vautrin au fugit de mult. Pe cer se văd marile speranțe ca niște stele. Uneori vine un inspector morocănos, notează ceva și pleacă fără a se saluta cu învățatul, nici nu-l observă. Nu intră în atribuțiile sale. În fiecare noapte   marea vine la patul meu. Aduce cu ea luna, cântarea marinarului- zeu. Se înțelege, o naiadă absolut goală dansează sub pleoape, caii de abur nechează în radă, străbat suprafețele apei. O mare de vin fierbinte și iute ne-mbată , străbate tărâmul vieții de apoi, iubirea este abia la începutul vorbirii, morții sunt goi. Artistul pictează mereu, este penelul în plină mișcare și gând, în realitate altul e felul de a juca sub mormânt. Fără culoare, o coală albă de hârtie, nu are antet, viața este diamantină, o salbă ce ne otrăvește încet. Iarba rară tremură foarte discret, cine aduce apă și hrană corbului negru și drept? O barcă mică pornește spre larg, ea se transformă treptat în Titan. Se aud vocile celor înecați. Ei râd, joacă domino și biliard. Gorgona este maestra de ceremonii, corbul se înalță, strigă ascuțit în tării. Învățatul mai întoarce o pagină, înțelesul îi scapă, Leviathanul se simte cum se apropie-n apă. Știm exact ce moment al timpului este. De aici începe o altă poveste.

Vizualizări: 2