Nave fantomă
Nave fantomă
Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,
Uneori nici nu le vedem,
Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,
Alții cu un Boeing păgubos.
Ca zăpada de primăvară ne topim,
Vom lăsa ghioceii în urmă?
Fotografiile se-ngălbenesc, unele
Se regăsesc la gunoi.
Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,
Emoția se desprinde din umbre, există?
Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.
Cascadele păstrează un secret în ciuda monotoniei,
La fel, unele poeme, ascund o mare durere.
Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.
Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,
Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele
Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?
…………………………………………………………………….
Dragostea este a celui ce pierde,
Plângi în zadar, copile, sunt certe
Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,
Sărutul din miezul de noapte malgașă.
Prea multe mizerii se plimbă pe Net,
Dar cine respinge un gest, un buchet?
Cum o mai duci, prietene? Bine.
Sub bine se poate ascunde o rușine
Ori o durere, morți aparente,
timide ființe,mereu alergente,
iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,
dar mă ascund, labirinturi,culoare,
mă pierd peste tot, dar cel care pierde
iubește mai mult, are semnele certe.
…………………………………………………………..
O piatră palidă vorbește în versuri,
Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,
Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,
Lăuntric cerul se deschide devreme.
Există vieți fumegătoare, fiori,
Poți să te pierzi în ele ca-n haos,
Există călători mai morți decât morții,
Iubito, hai s-alergăm pe lângă tren.
Trăit-am multe vieți, dar am mințit
Prea des, am mituit și moartea și viața,
Cineva face focul în locul meu,
În urma noastră ard luceferi.
Curge aurul din ghitare, chiar pianul
Este mai nobil, în el ne vom iubi.
………………………………………………………
Ne lăudăm că o ducem bine,
Ok, foarte bine, ok, ok,
Nu ne dor capul, nici fundul, burta,
Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!
Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,
E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?
Cine răspunde? Albatroșii plutesc calmi,
Anunță furtuni, în ce să credem?
Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.
Se-aude muzica lui Chopin.
E mută mătușa? Ține cârma și creierul
Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,
Dincolo te așteaptă fecioare.
BORIS MARIAN
Nave fantomă bântuie prin sufletele noastre,
Uneori nici nu le vedem,
Unii pleacă, se-ntâmplă, cu ambulanța,
Alții cu un Boeing păgubos.
Ca zăpada de primăvară ne topim,
Vom lăsa ghioceii în urmă?
Fotografiile se-ngălbenesc, unele
Se regăsesc la gunoi.
Îți vorbesc, micul cenotaf din lemn brun,
Emoția se desprinde din umbre, există?
Inelul de aur se schimbă în fier, apoi în rugină.
Cascadele păstrează un secret în ciuda monotoniei,
La fel, unele poeme, ascund o mare durere.
Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.
Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,
Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele
Fac la fel, te iubesc, spun, apoi, mai știi?
…………………………………………………………………….
Dragostea este a celui ce pierde,
Plângi în zadar, copile, sunt certe
Stigmatul iubirii ascuns sub cămașă,
Sărutul din miezul de noapte malgașă.
Prea multe mizerii se plimbă pe Net,
Dar cine respinge un gest, un buchet?
Cum o mai duci, prietene? Bine.
Sub bine se poate ascunde o rușine
Ori o durere, morți aparente,
timide ființe,mereu alergente,
iubesc, cine știe, iubesc cu ardoare,
dar mă ascund, labirinturi,culoare,
mă pierd peste tot, dar cel care pierde
iubește mai mult, are semnele certe.
…………………………………………………………..
O piatră palidă vorbește în versuri,
Sunt dealuri ce ne spun doar poeme,
Pereții mint, sunt trufași, ca șefii,
Lăuntric cerul se deschide devreme.
Există vieți fumegătoare, fiori,
Poți să te pierzi în ele ca-n haos,
Există călători mai morți decât morții,
Iubito, hai s-alergăm pe lângă tren.
Trăit-am multe vieți, dar am mințit
Prea des, am mituit și moartea și viața,
Cineva face focul în locul meu,
În urma noastră ard luceferi.
Curge aurul din ghitare, chiar pianul
Este mai nobil, în el ne vom iubi.
………………………………………………………
Ne lăudăm că o ducem bine,
Ok, foarte bine, ok, ok,
Nu ne dor capul, nici fundul, burta,
Nu tușim, nu avem chestiuni de familie, ok!
Iar valurile mării cresc, suntem corăbioare,
E bine, strigă unul și dispare, ce mai faci?
Cine răspunde? Albatroșii plutesc calmi,
Anunță furtuni, în ce să credem?
Fie, Dumnezeu, dar calea e lungă.
Se-aude muzica lui Chopin.
E mută mătușa? Ține cârma și creierul
Să-ți fie treze, zâmbește cu dispreț,
Dincolo te așteaptă fecioare.
BORIS MARIAN
Vizualizări: 53
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Aprilie 30, 2014 la 6:21pm - Ştergere comentariu Admir pe cei ce tăinuiesc teama de moarte.
Ne temem, deși repetăm că nimic nu e veșnic,
Ba totul e veșnic, doar se transformă și cuvintele
Fac la fel,....." Foarte frumos poem!
-
Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Aprilie 30, 2014 la 5:08pm - Ştergere comentariu "Dragostea este a celui ce pierde".
foarte frumos şi aici:
"O piatră palidă vorbește în versuri,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu