skip to main | skip to sidebar
Boris Marian
bine aţi venit la Boris Marian - Mehridiane: poezie, proză, articole, eseuri
Apolo
Apolo
Apolo nu are cunună,
Aroganța o să-l răpună,
Prea multe talente el are,
Dar lira nu are căutare.
Apolo, te du să te culci,
Te-nconjură silfele dulci,
Pe frunte-ți străluce o stea
De sticlă, nu-i peruzea.
Dar el fi-va slăvit,
știe să cânte. Nu-i mit.
Degeaba-l vorbiți, că disprețul
E tot ce dă precupețul,
Apolo e nalt și frumos,
Cu toții suntem mai gios,
Ne fandosim, scârțâim,
Apolo – idealul sublim.
Boris Marian
Parole
De la grămăticul Pitpalac
Vorbim cu jumătate de voce și jumătate de creier
Purtăm zalele , căștile cavalerilor de Boschetaria
Subiectele sunt egale între ele, subiectele latră.
Începe furtuna, fulgere, explozii cerești,
Mă smulg din moarte, Alisa privește înmărmurită,
Don Quijote pare neliniștit, ah, corrida,
Ascultă, nene, mai caută pe alta, cu mine nu ține treaba,
UN PRIETEN ZICE CĂ EȘTI HOMO, NU ESTE NICI O PROBLEMĂ
Te înțeleg, vrei să fii altfel,
Vrei să trăiești bine, nu vrei să mori,
Scopul scuză mijloacele, îl vinzi și pe fratele tău,
Doar să câștigi bunăvoința celor de care depinzi,
Ești talentat, te bucuri cu propriile mici/mari succese,
Cine n-ar face la fel? Nu, fratele meu,
Glonțul e orb, legea se-aplică orbește,
Tu ai de toate, doar conștiința este tăcută
În sufletul tău, de fapt este mai simplu să viețuiești
Fără o conștiință. Poate sunt demagog,
Poate greșesc, recunosc, nu am dreptul nici să te judec,
Nici să te laud n-aș putea. Cu oameni ca tine,
Eu cred că de mult reveneam la traiul în grote.
Dar am o speranță. Ai chip de om și poate că undeva,
În micul tău interior, își face loc o întrebare.
Poate regreți. Poate apari cu o floare în mână,
Sunt gata să te primesc, deși ai fost o hahaleră.
Te înțeleg, vrei să fii altfel,
Vrei să trăiești bine, nu vrei să mori,
Scopul scuză mijloacele, îl vinzi și pe fratele tău,
Doar să câștigi bunăvoința celor de care depinzi,
Ești talentat, te bucuri cu propriile mici/mari succese,
Cine n-ar face la fel? Nu, fratele meu,
Glonțul e orb, legea se-aplică orbește,
Tu ai de toate, doar conștiința este tăcută
În sufletul tău, de fapt este mai simplu să viețuiești
Fără o conștiință. Poate sunt demagog,
Poate greșesc, recunosc, nu am dreptul nici să te judec,
Nici să te laud n-aș putea. Cu oameni ca tine,
Eu cred că de mult reveneam la traiul în grote.
Dar am o speranță. Ai chip de om și poate că undeva,
În micul tău interior, își face loc o întrebare.
Poate regreți. Poate apari cu o floare în mână,
Sunt gata să te primesc, deși ai fost o hahaleră.
S-a domolit ura ta nebunească?
Ai reușit , nu mai sunt pe nicăieri,
mulțumește, bietul de tine,
om inteligent și ce furie te-a apucat
contra unui Nimeni .
Păi, dacă erai atât de mare,
ce avea tu cu paraziții?
Doamne , te-aș duce în Karakum
și te-aș lăsa acolo o săptămână singur,
să cugeți, ca un fanatic.
Ce Mama Pădurii ai cu mine?
Nici acum nu pricep. Te pup, hipopotamule.
Poate că te-ai înrolat în vreo organizație ilegală?
În acest caz, chiar devii interesant ,
dar îți strici orice planuri de viitor.
Nu te ameninț , ci te previn,
fac parte din ONU, poți să mă crezi pe cuvânt.
Deși ești o hahaleră, mă lăudai fără să ți-o cer,
poți să critici civilizat orice,
Nici in mormânt nu scap de el,
el tot mă tot urmărește...
Stimabile,te rog insistent să termini cu prostiile,
am impresia că suferi de ceva cumplit,
cum se face că eu nu spun absolut niciun cuvânt,
iar dumneata mă ataci peste tot,
mă întreb dacă sunteți sănătos la cap,
zău, așa ceva nu am văzut în viața mea,
Mințiți cu nerușinare și nu vă potoliți.
Nu sunteți interesant absolut cu nimic.
Sunteți de plâns, iar dacă eu tac,
înseamnă că nu doresc să-mi pierd vremea inutil
cu niște minciuni și aberații colosale,
în rând cu niște vorbe mici de piață.
Așa că insist să terminați cu prostiile
pentru că altfel, mă văd nevoită
să fac publice mesajele dumitale.
Nu te-am venerat stimabile domn,
te-am stimat și respectat,
ceea ce nu se poate spune despre dumneata.
Nu ești centrul pământului
să îmi aplec atenția asupra dumitale.
Cu un simplu telefon te pot chema
în curtea din spate să te împuște.
Acesta e primul și ultimul meu mesaj.a
Acesta e primul și ultimul meu mesaj.a
Insist să mă lași în pace,
nu te cunosc și nu doresc acest lucru.
Sunt aspecte mult mai interesante
decât ura, domnule.
Ocupați-vă timpul cu lucruri frumoase,
iubiți-vă ferma și lăsați-mă pe mine în pace.
Sper ca v-a amuzat puțin Pinochio.
Sper ca v-a amuzat puțin Pinochio.
Semnat – Pitpalac.
Murmure
Ce anume persistă,
E dat în paște, rezistă,
Contrariul curgerii este pământul,
Principiul identității instalat în ființă,
Primești o sex- sentință,
Prefer un câine-javră proletară
Hrănită cu oase de pui ce nu zboară,
O pisică inteligentă, agentă,
Doritoare de lapte și muzică lentă,
Un copil ce-și contrazice bunicul
Până ce-l doare buricul,
Nimic deosebit, pâine, hârtie, salam,
Salman Rushdie uitat pe un geam,
Îmi plac stewardesele, moderatoarele,
Ce nu vorbesc de Balzac, marele,
Nici roca nu este neutră, e feminină , șucară,
Atinge-o, poți? Mai să nu doară, .
Porunca e pentru, rămâi
În această stare, faraonii – momâi,
Surzi, muți și miopi, copiii acestui glob șchiop,
Devii dependent de milă, de țigări, de o kilă.
Apoi veșnicul joc de copii, de viață, de moarte,
Bombe și bombonerii,
De cărțile dragi ca un viciu,
De dragostea după serviciu,
Eu depind doar de versuri,
Doamne, omoară-mă într-o miercuri,
Scriu, nu-mi pasă cât sunt încă viu,
Nici de glorie, sunt castelan,
Cam de vreo șapte sute de ani.
BORIS MARIAN
BONJUR , ploaie!
Bună ploaie, cu vii și morți.
Acum renunț la cuvinte, silabe,
Las tăcerea să urce ca un vierme de mătase,
Mănâncă puțin morții, o gălușcă, două,
Crimele se petrec numai la TV,
Iar un poem se poate scrie pe o sută de pagini,
De aceea renunț la cuvinte, cum renunță câinele la un os amărât,
Ori cum decedatul se ridică de pe catafalc și spune, ajunge, treceți la treabă,
Calea șarpelui este lungă,
Participă și eu la această luptă cu timpul,
Mă aflu la piciorul Piramidei,
Sunt pe Muntele Sion,
Accidental mă aflu aici,
Ce știe moartea despre viață? Nimic.
Nimic nu este în echilibru, totul este formal,
Liniște înșelătoare, amanții dorm osteniți,
Ce faci cu libertatea absolută?
Du-o la gunoi, fiecare cu steaua lui intimă.
BORIS MARIAN
Inima femeii
Cineva i-a furat femeii poșeta,
În poșetă era inima femeii,
Nu-i nimic a spus femeia,
Voi suferi mai puțin,
Dar altcineva i-a adus obiectul pierdut,
După o zi sau două.
Ce să facă omul cu inima femeii că nici n-o știa?
Singura care s-a bucurat a fost inima,
s-a gudurat ca un câine,
un bischetar a mângâiat-o și a dus-o cu el.
Oricum nu mai avea cu ce să se încălzească.
BORIS MARIAN
Zice Bulă
Omul are mai multe vieți,
dar una este reală,
celelalte sunt virtuale.
Dacă nu faci nimic în viața reală,
în viețile virtuale vei face și mai puțin.
E o îmbulzeală de genii pe aici,
de nu poți strecura nici o glumă.
Toți sunt preocupați de postumitate
sau de glorie pământească.
Aproape toți.
Unii scriu cu peniță subțire
de sare și sângele de pe sticlă.
Alții se despoaie, vai, părinții nu sunt acasă.
Altul mânjește pereții cu nămolul filosofiei vâscoase.
Eu ce să fac? Se întreabă Bulă.
Stau într-un colț, mângâi câinele inspirației mele,
mârâie bietul de el, scoate un scâncet de spaimă.
Ce să mai muște? Dinți nu mai are,
numai o inimă, și aia bolnavă.
Plec cu el la plimbare,
poate că am noroc ,
mă întâlnesc cu Nichita,
cu Whitman, cu Țichindeal Gură de Aur.
Cade o frunză, tu plângi.
Se topește un fulg de zăpadă, tu plângi.
Moare un fluture, plângi.
Statisticile spun că zilnic mor sute de mii de oameni
de boli, de frig, de foame, de glonț, de mașină.
Eu nu mai citesc, iubito, decât statistici.
Nu mai scriu despre frunze și fulgi și fluturi.
Să nu mai plângi niciodată, cad și eu ca o frunză.
BORIS MARIAN
Abonaţi-vă la: Postări (Atom)
Blogurile mele
Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu