Pythonul

Pythonul

 

Pythonul este ambiția noastră.  El este colegul/colega noastră. El este viața. El nu are sex. La început este umil. Te laudă. Te-a  înghițit , dar te laudă. Dă lecții de viață, de filozofie, se pricepe la poezie, este cel mai bun poet, a asimilat toată  literatura universală.Adeseori este confuz, dar are o scuză – noi suntem cu toții foarte confuzi. După multe contuzii. Nu a semnat scrisori, nu a fost în opoziție. Pythonii pot fi uneori și torționari și conducători de state, pot înghiți orice funcție. La prima catastrofă mondială, i-aș propune lui Dumnezeu să-l radă de pe fața pământului. Ca exponat ar fi o minune la Antipa sau în altă parte. Un ciocan ar da primul semnal. Nu mai bate, nu-ți sunt frate. N-avem noi același Dumnezeu, fier suntem și tu și eu. Fără python viața ar fi altfel. Dulce ca mierea.  Vinovat este cel bătut. Că există. Un car bolnav la șold trece scârțâind. Pythonul îi smulge cuiele. Pythonul taie lemne și capete. Vârfuri știrbe în zig-zag.  Aveam un coleg la ospiciu, se numea Zig-zag, juca table cu oase de om.  Pythonul te înjunghie și te îmbărbătează. Uneori se preface în vacă și moare înainte de a da…lapte. Ca un paing urâtul se smulge de pe ață, iar eu îmi scriu poemul cu sânge și cu viață, tăișul se afundă în carnea încă vie, mișcare controlată, din suflet o fâșie se duce-n infinitul foșnind ca o hârtie, iar trupul se-nfioară, iar Dumnezeu privește, poetul-lumânare-ntr-o noapte se topește. Dansând cu cartea de citire, coboară tot mai în adâncuri, acolo latră , scos din fire , crâncen câinele pământului. Subțire rochia de mireasă valsează undeva-n văzduhuri, căruța mortului e trasă și tremură în iarnă murgul, o, câine al pământului, vezi bine că eu sunt în război cu timpul, străbunii mei purtară flinte, eu retopesc plumbii-n cuvinte. Eroare mare, cred, se face, când râde-un om de dobitoace, pentru că râsul nu e semn de multă minte, ci din lemn e capul celui care crede că umbra lui nu se mai vede, iar umbra este peste tot o umbră de biet dobitoc. A reuși să vezi în afara ta, aceasta este culmea înțelepciunii.
Tzara nu a mâncat salam cu soia, aceasta ne confirmă chiar și Zoia Kosmodemianskaia, din filmul unde mult plângeam, acum vreo cincizeci și ceva de ani. Era real, se pare, nu spun ba, dar cu Tzara e altă dandana, că nimeni nu înțelegea, ce vrea acel ochelarist cu DADADA. Păi aste el dorea, și azi irită prostia ce-i mereu gravidă.
De n-ar fi Dumnezeu, de n-ar fi Dumnezeu, eu tot aș vizita un templu, un muzeu, de nu ar exista nimic divin, atunci eu tot m-aș mulțumi privind la câini și prunci, beția religioasă din marile orașe se aseamănă picturii grăbite, în guașă, barbară este oaia, iar lupul un estet, iubirea este trustul cu adresă și antet, Aristotel și Platon și multe celelalte celebre nume-și caută un loc mărunt în carte, gigante panouri, picioare, buze, piepți se zbuciumă în vântul seninei dimineți.„Îți voi arăta cu totul altceva decât umbra ta pășind în urmă-ți dimineața”.

BORIS MARIAN