Dom” colonel.

Dom” colonel.

 

Mi s-a spus că trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un câine. L-am luat.Mare, roșcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar îngrozitor. Mă urmărește peste tot, ca o slugă-deținut. Îmi aduce papucii la pat, eu îl mângâi uneori,  el nici nu clipește , seamănă cu mine la fire. Nu am bătut pe nimeni în viața mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost, mi-a tras niște pumni în nas, în spinare. Nu-i curățasem arma, iar eu eram deja lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat și mi-a mai tras vreo două. Îmi venea să-l împușc. Nu știu cum am ajuns colonel. Fiind fiu de învățător nu eram prea bine privit, țăran sărac sau muncitor necalificat, astea erau piesele bune la dosar. Dar șeful de la cadre era fiu de preot legionar. Tat-su era la pușcărie, lui nu prea îi păsa. Poate de aia îl țineau. Acum merg în Cișmigiu, vara, mai joc un șah, table și remy nu joc că jocu-i pe bani. Banul e ochiul dracului, mi-a spus și tata. Nici de la contabilul unității nu am împrumutat bani. Vecinii spun că am omorât oameni. Prostii. Dacă toți ofițerii ca mine omoram oameni, ce populație ar fi avut România? De iubit am iubit o femeie,  deși cu nevasta aveam relații liniștite, Dumnezeu s-o odihnească.  Nu sunt foarte credincios, dar  ceva mi-a rămas. Am iubit nevasta unuia anchetat de mine. A venit ea la mine, ne-am întâlnit de mai multe ori. I-am promis că-i scap  soțul. Am obținut o eliberare condiționată, adică sub urmărire. Femeia s-a dus la el. M-a supărat. Aveam de gând să divorțez și să o iau de soție. L-am arestat din nou pe individ. Pe ea n-am mai văzut-o, nici pe el. O văd doar în vis. O frumusețe de femeie. O chema Sofia, era poloneză. Toți polonezii sunt neam de nobili, așa zicea ea. Am cunoscut mai multe femei, niciuna nu mi-a plăcut ca Sofia. Dacă există viață viitoare, pe ea aș vrea s-o revăd. Nu mi-e teamă de nicio pedeapsă. Eu mi-am făcut datoria față de țară. Am citit cartea Hannei Arendt, doar sunt fiu de învățător, citesc destul de mult, se numea cartea „ Eichmann la Ierusalim. Banalitatea răului”. Eu cred că omul avea dreptate, își făcea datoria. Ori cu regimul ori afară. Eu chemam arestatul , îi puneam întrebări,   nici nu erau scrise dce mine, dacă omul semna, treaba era făcută, tribunal, cale bună. Nu semna, eu plecam, veneau băieții, îl aranjau, pe mine nu mă interesa, nu era treaba mea, apoi reveneam, după o zi, două, nu semna,  totul se repeta. Uneori dura luni de zile. Dar nu cred că a refuzat cineva, doar dacă murea între timp.  Unii se angajau să colaboreze. Ieșeau afară. Nimeni nu-i credea, dar  erau urmăriți, folosiți. Eu nu i-aș fi lăsat. Dușmanul este dușman. Așa s-a născut el.  Mie îmi place muzica- Beethoven, Brahms,  Chopin. La Chopin chiar plâng. Marșul funebru mă tulbură.  Nu mă sperie moartea, ci  pregătirea ei. Pac și gata, moartea este simplă. Ce mi se părea ciudat era că dușmanii nu erau mereu aceiași. Ba  foști legionari, ba foști comuniști, ba sioniști, jidani adică, ba chiaburi, unii  erau de fapt țărani săraci, vagabonzi unii, țigani, fugari peste graniță, monarhiști, sectanți, scandalagii, hoți din comerț, dar cel mai greu era cu sectanții. De obicei se lăsau omorâți, nu semnau nimic. În fața mea nu a murit niciunul. M-a întrebat odată fratele meu, era  mecanic pe undeva – bă, colonele, câți ai împușcat ? Niciunul, spuneam, mă supăra. Nu te cred. Cum ai ajuns tu colonel, erai un copil cuminte. Păi tocmai de aia. Tu de ce te cerți mereu cu cineva? Dacă voiai, făceai și facultatea, te băgam eu. Nu-mi place, dar tu. Eu? Păi eu am fost la multe cursuri, ce știi tu?  Cursuri? Rahat. Ce ai învățat tu acolo? Că socialismul ne aduce fericirea? Rahat. Dar ce, bă, capitaliștii sunt mai buni?  Nu știu, tu  i-ai văzut? Nu. Atunci cum îi judeci, după broșuri? Începea să mă doară capul. Ne certam des. Imperialismul era peste tot în lume și el îmi bătea capul cu fericirea. Eu eram mândru de ceea ce făceam. Acum tot aud de procesul comunismului. O tâmpenie. Păi toți eram comunismul. Numai ăia din închisoare, de la aresturi nu erau comuniști. Pe cine judecați voi, bă, mucoșilor? Că de ce l-au împușcat pe Antonescu. Așa au vrut rușii, asta e, câștiga Hitler nu eram nici eu colonel, eram acolo, învățător, ca tata, o fi fost mai bine? Unii zic – bă, jidanii conduc lumea. Altă prostie, am avut pe mână câțiva,  cu unii am vorbit, oameni deștepți, cuminți, niciunul nu m-a enervat. Voiau să plece în Palestina. Nu știu de ce nu-i lăsa.  Așa era ordinul. Mie îmi place ordinul, adică să fie unul care dă ordin.  Ceilalți execută. Acum nimeni nu are putere,  polițiștii fac ce vor, asasinii umblă în voie, țara este mulsă ca o vacă. Înainte toți mulgeam vaca. Adică, fiecare cu salariul lui.Acum, cărți, reviste cu femei goale. Unde este iubirea? Citesc, e drept sunt și cărți deștepte. Una, o nemțoaică plânge că a lăsat  biserica închisă cu femei și copii înăuntru, biserica a ars. Ce să zic. Nu e frumos. Dar tot Beethoven îmi place. Câinele mârâie la Simfonia a V-a, a IX-a , se bagă sub pat, ca deținuții când  fac pe nebunii. Uneori visez că m-am făcut călugăr, îngrijesc o grădină, o livadă. Ce viață? Nu birouri, coridoare, fum de țigară, țipete. Asta viață. L-am întrebat odată pe un fost ilegalist – ce este fericire, adică fericirea în comunism. Nu am înțeles mare lucru, cred că nici el nu știa. El repeta doar că istoria a fost nedreaptă cu săracii. Bun, acum mai sunt săraci? Sunt. Atunci?  Da, dar  nu sunt atât de săraci ca înainte. Omul era condamnat la sărăcie. Nu știu. Mă rog. Dar de ce avem noi treabă cu dușmanul de aici? Pentru că dușmanii de aici așteaptă să vină capitaliștii. Păi, să-i lăsăm să plece.  Omul zâmbi. Adică să-i ajutăm pe imperialiști? Dar câți or fi?  Dacă pleacă unii, vor și alții. Aha, deci dincolo e mai bine. Pare mai bine, dar totul se va prăbuși, noi vom învinge. Care noi?  Aici discuția începea să lâncezească.  Între noi, voi, ei  erau granițe subțiri. Eu cine eram?  Un ofițer căruia îi creștea salariul cam la un an, doi. Ce nevoie aveam să mă lupt cu cineva, decât cu dușmanul.  Adesea mă gândesc la discuția cu ilegalistul, apoi adorm. Mă trezește câinele, mă trage în pat. Bine de el, nu are probleme.

BORIS MARIAN