Rousseau

Ciudată această afirmație – bărbatul trebuie iubit mai puțin și înțeles mai mult, iar femeia invers. Eu cred că un bărbat, aparent invulnerabil, este mai vulnerabil decât o femeie, el păstrează ceva din copilul neglijat uneori de părinți. Dragostea de mai târziu îi suplinește acest gol. Iar înțelegerea trebuie să existe de ambele părți. Acea taină feminină este o legendă, femeile sunt foarte raționale, când vor. Numai gelozia le întunecă mintea. In plus au o lăcomie mai mare în toate – la bani, la sex, la situație socială. Acesta este misterul așa zis feminin. Deci să nu ne ascundem după degete.Nu există o măsură a iubirii. Dar o măsură a înțelegerii există. Fericirea care nici n-ar trebui să existe , e singura sursă a ideilor fixe,sărutul tău va fi ultimul, jur, înainte de drumul la Kuala Lumpur, de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul, „ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul, simt apăsarea buzelor tale, plumbul a pătruns în petale și parcă-ntre noi principalele artere ale orașului vuiesc de durere ... Este clar că nu te poți face iubit. Greșeala mea este că investesc prostește în orice sentiment, oamenii sunt mai echilibrați. Ea suferea de singurătate, nu era dorul care o chinuia, nu i-a fost dor de mine, ar fi o prostie să cred așa ceva. Eu,când sunt îndrăgostit, simt clipă de clipă acest sentiment, și în somn.Asta este. Trăim o vreme de obidă, șoptesc, în gând, melc și omidă, în bezna mucedă se-aude cum picură din lună dude, atunci, pe ceruri s-a ivit un meteor, cum l-am numit? „ Polen de aștri”, numele-i rămas în scripte, doar scântei și flăcări stinse prea curând, unde căzu el pe pământ. De atunci suntem noi muritori, pe cerul veșnic, meteori.Dumnezeu merge să-i încerce pe oameni, cum iubesc ei, a văzut un sărăntoc, iar sărăntocul s-a gândit, uite ăsta este mai sărac decât mine, se vede după haine, nici pâine nu are, ia să-i dau eu o bucățică. Noi nu suntem așa. Bucățica noastră e a noastră. Dezbrăcată ești, Rusia, zice poetul Esenin, doar azurul te mai soarbe, numai plopii te mai plâng, doar aromele de mere și de miere amintesc de vechea mea durere , de trecutul tău mai blând. Nimic nu este mai neasemănător mie decât eu însumi, spunea J.J.Rousseau, absolvindu-se singur de toate păcatele.O totală lipsă de moralitate la marele moralist? Zarurile au fost aruncate, cui, Doamne, în ce calitate? Cum se joacă unii cu omenirea, un joc obligat, un joc cu nemurirea? Ovidiu la Tomis se considera barbar între barbari, pentru că nu era înțeles, cum nici el nu-i înțelegea pe cei din jur.Suntem barbari între barbari.„ Măreață și frumoasă este imaginea omului ieșind din neant prin propriile sale eforturi”, zice același Rousseau. Din nou un îndemn la ceea ce omul obișnuit nici nu gândește. De unde s-a născut și Nietzsche. Astfel se explică de ce barbarii au distrus imperii bogate, puternice doar în aparență. Impovărat de ani și de melancolie, profesorul ar vrea să recâștige timpul înscris pe-o coală de hârtie, se duce gându-n urma unei cotige, ”Pe mine binele suprem mă obsedează, dar nu știu, dragii mei, care e țelul”, profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse, decât să reia duelul părerilor opuse, miza-i mare, „ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”, începe profesorul confesiunea, care la el nu e nici o minune, ar vrea și el un oarecare basm, dar tusea îl îneacă, are astm, este un om care se pregătește-acum să povestească un început de drum. Tot JJR spune – o, mândrie, fiică a plictiselii, noi, oamenii mărunți, fără prea mari talente, să găsim fericirea în noi, nu în opinia altora. Asta spunea un om care nu știa că peste secole numele său va fi rostit cu evlavie. O fi crezut în mediocritatea sa?
Boris Marian

  |