proză [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Refuznic [borismarianmehr ]
2009-12-08 | |
Am vrut și vreau să spun ceva. Ce porunci ai să dai când vei fi în rai, dar în iad- Galaad, dar în brad, unde suie nebunii, când fug de petunii, crezând că-s tăunii veniți cu hunii? Ce porunci vei da, draga mea? Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo, Archimboldo Apolo, un derbedeu fără țară și Dumnezeu, eu mă rog pentru un biet inorog, căruia lordul John i-a rupt unicul corn și cântă, ne-ncântă într-o fântână adâncă”. Sau – Atunci când carnea va fi devorată, sângele meu secat într-o vatră, când osemintele mele vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele, atunci voi fi doar literatură, iarbă verde voi fi, arătură, sunet curat de clarinet, miracol într-un cabaret, atunci veți afla că am trăit, undeva-n București, pe Cuțitul de Argint
Mă gândesc la bătrânul scriitor, nu foarte bătrân, un copac fără flori, trăind cu o scriitoare relativ tânără, cum trăia Nicole Kidman cu Anthony Hopkins într-un film recent, inspirat din romanul ”The Human Stain” de Philip Roth. Bucuria este reciprocă. Inspirație de ambele părți. Sexul nici nu contează, iar dacă el contează, nu este important. Dar, ce este cu divide et impera, guvide, o, tempora, spune un paznic numit Ivan Groaznic, prea multe capete, taie-le, scapă-le de trunchiul lor, de teama lor, terminator, Gog și Magog și-un ventriloc ce n-are loc de noi, de voi, cinstiți eroi, fețele Dumneavoastră, stau la fetreastră, ca la spital, unde totu-i oval și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund.
„Ştiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul, mi-a spus – Aceasta e tot. Şi trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mă înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă.
„Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios?
Boris Marian
Mă gândesc la bătrânul scriitor, nu foarte bătrân, un copac fără flori, trăind cu o scriitoare relativ tânără, cum trăia Nicole Kidman cu Anthony Hopkins într-un film recent, inspirat din romanul ”The Human Stain” de Philip Roth. Bucuria este reciprocă. Inspirație de ambele părți. Sexul nici nu contează, iar dacă el contează, nu este important. Dar, ce este cu divide et impera, guvide, o, tempora, spune un paznic numit Ivan Groaznic, prea multe capete, taie-le, scapă-le de trunchiul lor, de teama lor, terminator, Gog și Magog și-un ventriloc ce n-are loc de noi, de voi, cinstiți eroi, fețele Dumneavoastră, stau la fetreastră, ca la spital, unde totu-i oval și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund.
„Ştiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul, mi-a spus – Aceasta e tot. Şi trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mă înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă.
„Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios?
Boris Marian
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu