Gânduri de apostat

I.

Eu cred în Dumnezeu. Mai degrabă în viața de apoi. Puteți să nu fiți de acord. Mă bazez pe cunoștințele mele despre entropie. Entropia și poezia au ceva comun. Gândul structurat. Gradele de libertate. Ultima parte a vieții mele a fost marcată de Internet. Internetul este o unealtă diavolească. Apare  senzația de tranzitoriu, de efemer. Soliditatea cuvântului tipărit dispare. Totul zboară. Totul se poate șterge.  Mai mult,  efectul de drog se infiltrează în mintea multora. Au apărut și site-urile. Unele excelente, altele penibile. Au apărut micii dictatori de site. Democrația, libertatea de opinie dispare. Ai cârâit cumva, hop, ești eliminat. Concurența dintre site-uri este  ridicolă. Dar se leagă și prietenii, unele trainice. La fel și dușmăniile. Este o lume, ceva între strigoi și oamenii vii.

Dar să dăm filmul înapoi. M-am născut la începutul marii conflagrații. Îmi plăceau militarii, epoleții. Ciocolata, laptele condensat de la americani. Capitala, București avea case mici în mare parte. Palatul regal era cel mai impunător. În clasa antâia se mai aplica pedeapsa bătăii la palmă cu rigla. Eram indignat. Umilința era mare. Mai degrabă aș fi sărit cu picioarele într-o movilă cu jeratic, decât să mă las bătut. De altfel am și făcut acest gest eroic, după care am zăcut la pat cam două săptămâni. Am visat să fiu un martir.  Am fost doar un martor. Avem astăzi SIDA, LIDO, LIBIDOU, etc. De ce nu aș vorbi de statutul meu, de statura mea, de statul meu. Am zărit o pisică foarte mândră. O zeiță. O chema Tevenin sau T. Venin, nu mai știu. Mă apucă râsul, sunt dus cu forța la nebuni. Fug. Visez. Verișoarele Bette, Rette și Quette aleargă prin Paris. Chiote, chivoturi și voturi. Surplus de sâni și picioare, fals în alegeri, fraudă. Un diamant în nara stângă indică oareșcare depresie. Deasupra amintirilor mele plutește umbra mamei, cerul deasupra pământului. Dicteul automat dă roade. „Din sfera mea venii cu greu ca să-ți ascult chemarea”. Soldatul iubirii și solda sa. Și Isolda sa. Și Molda. Și Volta. Suntem goi pe dinafară și plini pe dinăuntru. Șubrezi ca inorogul împăiat de un băiat, măduvă nu alta. „Sunt roșie la față?”, mă întreabă femeia după ce ne iubirăm un ceas, două. Am mușcat furios dintr-un măr. La școală, un coleg mi-a tras un pumn în stomac, cu atâta putere, încât și azi, după 60 de ani, mă mai doare. Doctorul nu crede. Zice că am ceva. Am. Mușcata nu se usucă niciodată. Nu știați?  Pe mine m-a mușcat un prieten de nas. Am rămas prieteni, dar nasul s-a deformat.