ANCHE IO

Anche io sono pittore

Am visat că am orbit. Am început o nouă viață, ca Borges. Te vedeam doar pe tine, iubito, erai blondă, apetisantă, mă făceai gelos, aveai o bluză cu decolteu, erai suplă și cuminte. Nu îndrăzneam să mă uit la tine ca la alte femei. O mică biserică străjuia malul. O adiere nelămurită, ca un sărut venit cu valurile ne făcea să ne clătinăm precum frunzele plopilor inexistenți. Unde eram? Mi-ai spus – „Închide ochii și vei vedea”. ”Dar sunt orb”, ți-am răspuns. Ai râs cu un clinchet de aur. M-ai îmbrățișat și eu simțeam că mă înalț deasupra norilor. „Unde ești?”, am întrebat. „ Aici, sunt cu tine”.
Pluteam. Nu eram îngeri, dar pluteam. În jurul nostru , ne întovărășeau Cyrano, Dali, Picasso, alți câțiva prieteni vechi. ”Și noi am orbit”, spuneau ei. Dar tu vedeai totul. O să fie bine, spuneai, fără lacrimi, fără reproșuri, fără prihană. Doar visul și uitarea. Soarele părea un tigru făcut ghem, un tigru blând. Am coborât și ne-am luat de mână. O mână e un suflet. Va veni și noaptea darurilor, ai spus. Am zâmbit. Brusc am început să văd totul cu o claritate uluitoare. Parcă aveam în ochi lunete de mare distanță. Erai la mii de kilometri și te vedeam. Aici am vrut să ajungem, mi-ai spus. De acum ne vom apropia treptat, zi cu zi, ceas de ceas, până ce ne vom contopi. Și atunci? Din noi se va naște o lume. Hai să pictăm cerul, marea, plaja, biserica, pe noi, doi, vom picta în oglindă.

Se făcuse noapte. Eram singur, ca luna, ca stelele. Nu eram orb, eram singur. Îți auzeam vocea, dar eram singur. Corăbii scufundate de sute de ani se clătinau în adâncul mării. Le simțeam mișcarea. Unde ești? Aici, mi-ai răspuns. Nu te vedeam. Nu eram orb, nu te vedeam. Atunci ți-am făcut portretul, pe nisip, apoi l-am udat cu lacrimi.
BORIS MARIAN