Ai spus

Ai spus



Ai spus să fiu aprilie,am fost aprilie,ai spus să fiu luna mai,am fost luna mai, dar la sfârşitul lunii mai,seara, mi-ai spus, pa, iubitule, eşti prea tinerel,eu am peste douăzeci şi trebuie să mă mărit,aşa vrea mătuşa mea, care îmi este şi mamă, m-am făcut iunie de supărare, am alergat după tine prin toată ţara, nu te-am găsit, pentru Vest nu aveam viză,apoi am aflat că mă căutai,apoi am aflat că te măritai, apoi m-am făcut decembrie şi afară ninge.

În cameră au pătruns doi fluturi mari. Profesorul încearcă să-i gonească, dar fluturii nu zboară, tremură, lipiţi de caietul cu scoarţe groase. Profesorul le sugerează zborul. Dar nu reuşeşte decât să le lovească la coate. Atunci începe să deseneze pe pereţi tot soiul de şopârle şi broaşte. Când întoarce capul, zăreşte un nor de fluturi care se ridică de pe caiet şi acoperă pereţii, îi intră în nas, în gură, se lasă striviţi, tot mai mulţi, tot mai grei, îl învăluie, straturi moi şi foşnitoare. Profesorul abia se vede.


Îşi făcea manichiura în timp ce comanda plutonului „foc”, „Unghiile se pilesc, numai pieliţa se taie cu foarfeca bine ascuţită”, îşi amintea cuvintele tatălui său, ofiţerul, apoi se auzi ticăitul foarfecii, o salvă plină şi iar ticăitul foarfecii bine ascuţite pentru piliţă, o pasăre neagră trecu printre crengi.

Cel mai mult mă înduioşează uzura oglinzii, orice pierdere mă face să plâng, except my life, dar tulbureala din ochiul oglinzii este cel mai trist fapt, , profesorul îşi mângâia obrazul neras, îi priveam pleoapele umflate, vocea îi era slabă şi răguşită, oglinda pierduse din strălucire, din netezime, se topea precum gheaţa sub lumina soarelui palid, oglinda zâmbind trist şi profesoral.

Boris Marian