Vacanţă cu Kafka

O vacanţă cu Kafka






Mulţi ar dori să petreacă o vacanţă cu Kafka. Nu se poate. Nu ştiu, strigă el fără glas. Dacă nu vine nimeni? Nimeni îndeamnă pe Nimeni. Din partea opusă, un om trece în fugă. Este zdrenţuit. După el fuge altul, vrea să-i fure zdrenţele. Nu este Sancho Panza. Sancho Panza este un om cinstit. Are idei puţine, dar este un om cinstit. Don Quijote este marele revoluţionar. Asta Kafka nu a observat. El îl ştia doar pe Gregor Samsa. Ne-a înnebunit cu Samsa ăsta. Care se apucă de scris, la Samsa se gândeşte. De ce pe cântăreaţă o chema Josefina?

Nu ştie nimeni, cum nici Ionescu nu ştie de ce cântăreaţa lui era cheală. Oribilă imagine. Numai că Ionescu era chel şi el, dar nu era cântăreaţă. Râde chel de cheală. Ah, oftă şoarecele, lumea se face tot mai mică. Iar bunicul, repeta după el, viaţa este din ce în ce mai scurtă. În timpul lui Kafka, poate că nu ştiaţi, vulturii au degenerat, nu mai erau nici bicefali, iar creier nu mai aveau deloc. De aceea îi ciuguleau picioarele, Kafka fiind încă în viaţă. Dacă te uiţi într-o doară la fereastră, ai să zăreşti o zeiţă trecând, te uiţi mai atent , trece o purcică, mai atent, nu trece nimeni, poate un gândac de bucătărie, ei, aceasta este ultima impresie şi această impresie contează. Aşa scria bietul Kafka. Drumul adevărat trece peste o frânfgie, frânghia este formată din vene de om. Ne este lene să ne întoarcem în Rai, drumul este lung. În schimb, ne luptăm. Orice rău începe cu o luptă. Cum începi să afli ceva, te apropii de moarte. Oricare cuşcă aşteaptă un şoarece, o pasăre, dar niciodată un om. Atunci, de ce? Teme şi subiecte există, dar cine să le ia în seamă? Ezitarea face parte din existenţa noastră, de aceea nici nu ştim când murim. Nu există a avea, ci numai a fi. Nimeni nu are nimic. Cei care trăiesc fără întrebări îmi trezesc milă şi plictis. Cu cât cunoaştem mai mulţi oameni, cu atât ne cunoaştem pe noi înşine. În singurătate nu ne mai cunoaştem deloc.





Boris Marian