Paler

Il descopăr cu bucurie pe Paler. Cât a trăit nu prea îl simpatizam, omul avea permanent un rictus, exprima o silă de viaţă şi de semeni care nu putea să placă. Dar era o mască. Să vedem ce scrie în „ Viaţa pe un peron” – Scriu cum aş vorbi. In jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? ... Vă consider judecătorii mei . M-am săturat să discut numai cu mine, să mă judec singur.... In tinereţe am vrut să mă fac sfânt, profet, predicator...Mie mi-e foarte frică. Eu sunt, din păcate, pe jumătate şobolan.... Fiecare profet are un Dumnezeu al lui, pe care-l serveşte. Nu se poate să fii profet aşa, pe contul tău.... Altfel, ar însemna să te crezi Dumnezeu”. Paler înventează un nou Decalog – să aştepţi oricât, să aştepţi orice, să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice (nu sunt bune amintirile care nu te ajută să trăieşti în prezent), să nu numeri zilele, să nu uiiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa, repetă cp nu există pustiu, există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim,nu pune în aceeaşi oală rugăciunea şi pe Dumnezeu, omul se roagă pentru că nu îndrăzneşte să spere singur... Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea este o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.... Nu toate poruncile sunt strălucite, dar inteligenţa îşi spune cuvântul...