Adevărul

Dragele mele, mă aflu într-o situație disperată, mai bine zis într-o Diasporă interioară, adică sentimentul de singurătate mă copleșește, deși sunt ocupat mai tot timpul, scriu , pot scrie despre orice, oricând, oriunde, aceste afirmații pot semăna cu acelea ale unui nebun. Adevărul este că nu mă mai interesează nici un fost prieten din tinerețe, iar acum, deși am colege plăcute de serviciu, vorba vine, eu duc o viață de liber profesionist cu un salar simbolic, doar de amorul artei. Niciodată nu m-am simțit mai liber, decât după 1997, când am ieșit la pensie.Mi-am făcut un blog cu numele meu, am publicat nenumărate cărți, în curând librăriile nu vor expune decât scrieri ale lui Boris Marian, nu credeți și bine faceți. Cred în artă, mai mult decât voi, cred în mine, mai mult decât voi, tu, dragă N., dacă-mi permiți, spui că eu am fost primul tău eșec, bine, voi fi ultimul, de fapt un om nu poate fi un eșec ci o sumă de eșecuri, provocator de eșecuri, etc. Iar tu, dragă nerody, iartă-mă, ești mai ascunsă, chiar nu te-am înțeles, după atâtea tandrețuri și dulcețuri, niște reacții rabice, incredibile. Uite, am vrut să redevenim prieteni, precum leul și mielul vor trăi în pace, am ajuns la același limbaj zeflemitor, de care eu nu pot scăpa, probabil că viața viitoare îmi oferă un tipar de crin, lalea, orice altceva. De ce v-am scris? Rămas singur cu un calculator, desigur nepărăsit de nimeni, mă simt părăsit. Cu ce mă puteți ajuta voi, fiice ale Evei? Lăsați orice speranță și aroganță, pe aici se trece cu înțelegere, bunătate ( nu zâmbiți, ea există, ca și Dumnezeu, doar în cel care crede), iar eu vă jur că nu voi „insulta” pe nimeni, de altfel nu sunt un ins insultător. In rusă „insult” înseamnă infarct, deci nu voi face așa ceva. Vă sărut frățește, precum un pastor în mijlocul congregației. Eu sunt un om ca oricare, prietene, sunt un dinte rupt dintr-un pieptene, am fost condamnat de soartă și de o judecătoare cu gâtul fin și subțire, dar pieptul mare, m-am refugiat în poeme scrise pe un perete, pirat fugit de pe malul sterp al anticei Crete, „Ce este destinul, mă-ntrebi, ce vor zeii?”, elevii de mult i-au uitat, leneșii ca niște mișei. Oedip se ptreumblă cu cerșetorul, ambii sunt orbi dar cunosc, fără-ndoială, viitorul, prea multă fericire nu ne așteaptă, nici o revoluțiune n-a fost prea dreaptă, dar mersu- nainte este o lege pe care nici cerșetorul, nici Oedip –rege nu pot s-o nege.Nu mai am legături intime, mă ocup mai mult de crime, de amoruri ilegitime, știma lacului, știme, „hoerst Du die Stimme?”, mă-ntreabp psihiatrul, are un cap albastru, mâinile verzi, picioarele roșii, „celovek horoșii”, mormăie ursul întrerupând mulsul unei vaci pe care o duce-n spinare, am legături intime cu o cicoare.