Mesia

Să spunem că eu aş fi Mesia. Cine m-ar crede.? Nu vedeţi ce a păţit Iisus? Dar eu doresc să comunic cu oricine, oricând. Oamenii nu vor. Sunt ocupaţi. De parcă ar fi programaţi cât să trăiască, cât să moară. Eu pun o întrebare. Nu mi se răspunde, uneori mi se spune o minciună. Eu vreau să mă confesez. Nu am confesor. Eu nu am de povestit despre dureri mărunte. Mă doare superficialitatea, răceala oamenilor. Neîncrederea. Dorinţa de a se feri de adevăr. Iar adevărul este că suntem cu toţii vulnerabili. Nu în aceeaşi măsură. Unii suferă de orgolii, alţii de singurătate, de nerealizări, de boli mai grave, de marginalizare, de necomunicare, de lipsă de iubire. Orice se poate face, dar inimile oamenilor sunt ca nişte lacăte. Unele au ruginit, nu li se mai potriveşte nici o cheie. Nici moartea nu le mai deschide inimile, adică momentul dinaintea morţii. Eu nu am nimic de ascuns. Pentru unii înseamnă că sunt un prost. Mesia este un prost. Restul sunt deştepţi şi se duc în iad cu deşteptăciunea lor. Nu vorbesc de un iad concret. Se duc în uitare. Parcă doresc să fie uitaţi. Din nefericire şi oameni foarte buni, valoroşi sunt uitaţi. Desigur nu toţi. Dar ce zbatere în timpul vieţii la cei fără valoare, ce lupte ascunse, ce orgolii nenorocite. Acesta este iadul de aici, de lângă noi. Voi continua, Mesia a obosit.