Goshen

Inimă rece, Michel Olandezul, cinematograful TIMPURI NOI, unde intram printr-o fereastră spartă, pe întuneric și vedeam filme pe gratis numai de dragul lui Michel Olandezul, care-i scotea unui flăcău ninima din piept și ăi punea o piatră. Bietul flăcău, nenorocitul de Michel, bastard, cum spun americanii.Am îm față „Das kalte Herz” de bunul Wilhelm Hauff, cel mai bun povestitor din câți am citit, cel mai inteligent. „Intr-un regat frumos și îndepărtat, despre care și legenda spune, în care soarele nicicând nu apunea deasupra veșnicelor , verzi
grădine, domnea de la-nceputurile lumii și până azi regina Fantezie”
„Vreau să zbori, i-a spus stăpânul casei, iar casa și-a luat zborul ... Cineva a spus – arde zăpada ! Iar luminile s-au stins”, din folclorul amerindian. Fortăreața Machu Pichu domină lumea, dar nu pe cea de aici, pe cea de dincolo de munții munților..Capul meu stă pe tava privirilor voastre, tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră, cum de nu pot muri după ce am scris un poem? Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn, nu mai pot nici ochii să-i închid, lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid. Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,îmi trec stele galbene în sânge, eu dansez, cu cartea-mbătrânesc, Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge, iar pustiul ce l-am străbătut a- nflorit, a dat fructe de aur, secolul din trupul meu a rupt, dar sunt veșnic cum este și valul. Nume port, morminte – cenușar, n-am pus însă doliu pe retină, inima îmi bate mult mai rar, când m-apropii tot mai mult de Tine..........Ca iarba-n primăvară este iubirea mea, o paște timpul, iarna o face fulg de nea și mai rămîne-n urmă o lacrimă, apoi trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi, dar în adâncul firii trăiește, lumânare ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare, sub raza tremurată citesc în mine, scriu, „De ce-nțelegem rostul iubirii prea tîrziu?”.
Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten, lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen. Zâmbești ca un prunc înaintea descăturșării din vis, zadarnic aș vrea doar cu mintea să-mi stăpânesc ochiu-nchis în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind, îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind.... E totul rău, nimic nu-i bine, nici binele, nici răul nu-s buline, profundă silă, sete de adânc, aș vrea să urlu, nici să pot să plâng, ah, ciripitul păsării-n copac, ah, norul, pentru mine un colac, mă duc încet spre un înalt neant, prietenii-mi aduc energizant.Polen, lăptic de marcă, roș nectar, chiar Dumnezeu mi-oferă un pahar, e totul bine și nimic nu-i rău, cum să polemizez cu Dumnezeu?