Ghepardul calin
Ghepardul calin urmăreşte lupul, lupul-capra, capra-salcâmul înflorit, iar omul este doar o mică parte din el însuşi, restul lipseşte de dimineaţă, veniţi pe la prânz, parafraza profesorul o discuţie mai veche cu unul cam ofilit de felul său, deşi avea abia opt anişori, unii îmbătrânesc într-un an cât alţii într-o sută, cine a trădat în dragoste, cine mai mult ca perfectu-l preface-n mai bine, să nu aibă parte de sfinte-ndoieli, să-i fie viaţa numai de-un fel, să nu i se spună nicând c-a trădat, să nu ştie clipa când l-au uitat şi traiul să-i fie un simplu mormând în care-amintirile să-l roadă blând.
Tomahawkul
Să ai curajul rostirii cu limba proptită în dinţi şi corzile vocii întinse-n tot corpul, să calci pe gheaţa subţire, frigul apei să te-ameninţe, vezi unde calci, strigă orbul. Să râzi când de tine vor râde, te-aşteaptă fiebinţi ochii iubitei caline, odor fără teamă de gratii, plânge doar corbul. Tomahawkul odihneşte-ntr-un unghi greu desluşit. Să aştepte ziua-nfloririi cei care dorm în părinţi.
La ce bun poeţii?
La ce bun poeţii? Heidegger a pus o întrebare insolentă sau dramatică? Nu se ştie. Folosoful a considerat că poeţii nu spun nimic.
Are dreptate? Poate. După Goethe, Heine, ce să mai spui.? Adorno spunea că după Auschwitz nu se mai poate scrie literatură. Dar se scrie şi chiar multă, milioane de titluri pe an.
Poeţii au avut de tras, în istorie. Homer, se pare, nu a existat, aşa afirmă unii, Ovidiu a murit de dor la Tomis, Villon a fost spânzurat, nu pentru poezie, desigur, Shakespeare nu a existat nici el, aşa spun alţii, Maiakovski a murit cu pistolul său al altuia în mână, Esenin a fost spânzurat cu propria cravată, mă rog, Labiş a căzut în dreptul tramvaiului, iar ceva ciudat, Celan, Gherasim Luca s-au aruncat de pe acelaşi pod, în Sena, ş.a.
Ce vor poeţii? Există poezie intimistă, revoluţionară, criptică, suprarealistă, modernă ( de o sută de ani), postmodernă, neo-postmnodernă, patriotică, nepatriotică, ermetică, deschisă ca o fereastră, primăvara, hazoasă, plicticoasă ( de fapt tot ce plictiseşte nu este artă) , filosofică, filosofardă, fardată, nefardată, doctă, semidoctă, sfertodoctă, analfabetică ( antipoezie), Doamne, dar mulţi mai sunteţi, dragii mei. De ce scriu eu? Ca să nu mor prea devreme. Sunt convins că de nu scriam versuri, să spunem , verzi şi uscate, muream înainte de vârsta de 30 de ani. Rimbaud a terminat la 17 ani cu scrisul, poate de aceea a murit cam la 30 de ani. Eminescu a murit epuizat nervos , la 39 de ani, nu a avut nici un sifilis, a murit epuizat şi prost tratat, poate şi otrăvit cu mercur, intenţionat( spun unii că austriecii, alţii evreii, aiurea!) sau neintenţionat, din ignoranţa doctorilor. Dacă Eminescu ar fi avut sifilis, Veronica Micle ar fi fost infectată, ceea ce nu s-a constatat. Dar cine ar fi stat cu un sifilitic?
La ce bun violoniştii ? Poezia este ca o vioară. Ai ureche şi mână uşoară, nervoasă, atunci cânţi. Degeaba inima îţi este zdrobită, degeaba sângerezi, dacă vioara scoate note false. La ce bun pictorii? Dar muzicienii? Da, ei „gâdilă plăcut urechile”, cum spunea marele Ion Luca. Sinceritatea în artă este o condiţie, dar total insuficientă. Arta trebuie să încânte omul, să-i dea o nouă calitate- aceea de a te rupe de realitatea cotidiană, să te apropie de Divinitate. Degeaba un tip ofilit îmi demoinstrează că scriind despre mici şi bere el face poezie modernă. Nu face nimic. Asemenea scriitură nu este bună nicăieri. O manea o întrece în utilitate. Nu mi spun de textele pornografice sau scatologice. Deci poezia este tot ce iese din cotidian pe calea unor cuvinte puse la locul lor ca pietrele preţioase într-o brăţară fermecată.
Iar „la ce bun poeţii” se poate alătura cu „la ce este bună viaţa”?
Din păcate, noi, poeţii, nu prea ne iubim. La ce este bună iubirea? Asta Heidegger nu a întrebat. A iubit-o pe Hanna Arendt.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dreptul la replică
RăspundețiȘtergere„Degeaba un tip ofilit îmi demonstrează că scriind despre mici şi bere el face poezie modernă. Nu face nimic. Asemenea scriitură nu este bună nicăieri. O manea o întrece în utilitate. Nu mai spun de textele pornografice sau scatologice.” (Copaia şi alte imagini. La ce bun poeţii? adăugat de Boris Mehr în 01 august 2010, la 14:34).
Stop cadru!
Domnul Boris Mehr se referă la Liviu Ofileanu, după ce i-a desfiinţat un poem pe site-ul roliteratura, fără să fi înţeles că autorul nu se referea în poem la "mici şi la bere", ci la sfârâitul Fiinţei pe grătarul Literaturii, la apa pură a izvoarelor de munte.
Însă, duplicitar nevoie mare, autorul acestor panseuri nu poate pricepe rostul acelor semnificanţi în text. Din păcate pentru domnia sa, mai ales că
îşi închide căsuţa de comentarii, apoi loveşte cu picioarele pe unde apucă…
Ca să vedeţi duplicitatea acestui om, am preluat de pe cititordeproză, un alt text postat la 02 august 2010, unde Boris Mehr face portretul lui Liviu Ofileanu, aşa cum îşi vede un tată de 70 de ani fiul său:
„Adevărul este că, uneori, tristeţea mă loveşte ca la box, mă face knock-out. Strigă unul-aha, îţi arăţi sfâşierile interioare, îţi-arăţi, sic, aşa a zis, ca un scârţâit de osie, mutra lui este de Goe scăpat din secţia celor liniştiţi, se mai laudă că este gregor samsa, nu ştiu cine i-a spus că seamănă cu o gânganie mare şi inteligentă. Cu ce drept se dă drept cine nu este? Ba mai fură şi ultimele cuvinte ale lui Josef K., bietul de el (…) BORIS MARIAN”
Stimaţi cititori, ţin să vă anunţ că eu nu consum alcool deloc, iar Kafka nu e un autor de cartier, de ale cărui cuvinte să nu se ţină seamă… Găsesc patologică ieşirea lamentabilă a acestui autor şi o pun pe seama vârstei. Că, tot îi place bătrânului să comenteze aiurea,
îi trasmit pe această cale ce spunea Omar Khayyam într-un catren, parafrazez nu fără tristeţe:
„dvs. sunteţi acum cel beat”…
Dacă USR ar fi plină de scriitori de teapă acestui domn,
n-am mai fi avut autori postmoderni sau de oricare curent – dacă tot îi place să se întrebe
„La ce bun poeţi?”, o întrebare care nici nu-i aparţine.