Raymond Carver ( Catedrala), vorbea despre nevastă-sa, am amuțit, o chema Olla,abia aștept să ne vedem,uf, părul ăsta, am virat și am intrat pe o alee, taci, bă, Joey, i-a zis păunului,tu ai dinți frumoși, Fran, cred că o să mănânc o bucățică din aia,păunul s-a văicărit din nou, copilașul cel gras țopăia, păunul dădea să intre în casă, musafirii mult se mirau,casa prietenului meu. Este bine să te exprimi direct? Este bun artificiul, să nu te înțeleagă oricine, să ai un cod personal? Arta nu copiază viața, dar nici viața nu este un tablou fix, fiecare o vede altfel, arta este chiar privirea fiecăruia.Viața umană e un roman, dar romanul nu e uman, îți piere un frate, te doare că-l pierzi, cad copacii plîpânzi și verzi, cad copacii bătrâni, rămuroși, fug din cale eroi și fricoși, glonțul e ieftin, pâinea e dulce, iar Dulcineea nu ne seduce, ea este moartea, noi , cavalerii, viața e visul pe patul tăcerii. Ce este mai bine să fii ? Piatra care reține tot, apa care nu reține nimic, nisipul care reține orice urmă pe care apoi o pierde Din înțelepciunea japoneză. La anul una mie nouă sute și un pic, eu m-am retras din cursă, cum vă zic, sătul de slujbe și pomeni și temeneli, escaladam munții de cremene, fidel adâncului, nepieritorului plistis, m-am hotărât să urc în Paradis, acel tărâm pe care toți l-am moștenit doar pe hârtie, fără timbre, fără plic, gelos eram, frumos eram , și mă uitam cum se închide-n urma mea un geam, o voi de mult îmi tot promiteți, nu mai cred, eu mă retrag în propriul vis, ca un strateg, am să-mi închipui că trăiesc postum, poemul meu, tu ești spre țărmuri un colun.
Mai am vreo zece mii și-i termin, ne spune mareșalul Vierme, iar un bețiv cu pixu-n mână, îmi povestește cum la stână, el număra oile toate, se socotea un om cu carte, au câte oi ucis-a el? Până l-a prins un berbecel, chiar un berbec aflat pe steme, de care mielul nu se teme, ajută, Doamne, necredinței, credința multă mută dinții, fii mai prietenos cu noi, erai în Rai, noi eram goi, astăzi refuz oricare forță ce-ncearcă să ucidă morții, gândind în secoli și în spații, ce spun jurații, avocații? Căci boala e o altă lume, doar cu durere și cu spume, orbul zărește o culoare de care nimeni habar n-are, doar orbul este înțelept, doar orbul vede ce e drept, nu-i vina lui, e Domnul –orbul, nu-i vina lui, e Domnul – corbul, iar visul – prima amintire, viața – prima primenire, durerea are un limbaj ca un motor într-un garaj, garajul cu mașini de lux, uiar moartea este în reflux. Stim că e periculos să-nghiți un os puțin mai gros, dar plăcerea, dar durerea ce vin cu cântec din Sierra, oameni fricoși, se spune-n Carte se află doar în altă parte. Stimate maur, stimate Othello, ascultă aria lui Leporello, unul iubește , altul ucide, unul ne minte, altul decide, timpul face dreptate cu carul, unii cu laurii, alții cu parul, fiindcă dreptatea e boală curată, crede în Arya și Aryavartha, scrisul e zilnic, nevoia e mică, tone de cărți pentru o bunică, e lumea, poete, pe care-o visai, ca o fântână din Bahciserai.
Mai am vreo zece mii și-i termin, ne spune mareșalul Vierme, iar un bețiv cu pixu-n mână, îmi povestește cum la stână, el număra oile toate, se socotea un om cu carte, au câte oi ucis-a el? Până l-a prins un berbecel, chiar un berbec aflat pe steme, de care mielul nu se teme, ajută, Doamne, necredinței, credința multă mută dinții, fii mai prietenos cu noi, erai în Rai, noi eram goi, astăzi refuz oricare forță ce-ncearcă să ucidă morții, gândind în secoli și în spații, ce spun jurații, avocații? Căci boala e o altă lume, doar cu durere și cu spume, orbul zărește o culoare de care nimeni habar n-are, doar orbul este înțelept, doar orbul vede ce e drept, nu-i vina lui, e Domnul –orbul, nu-i vina lui, e Domnul – corbul, iar visul – prima amintire, viața – prima primenire, durerea are un limbaj ca un motor într-un garaj, garajul cu mașini de lux, uiar moartea este în reflux. Stim că e periculos să-nghiți un os puțin mai gros, dar plăcerea, dar durerea ce vin cu cântec din Sierra, oameni fricoși, se spune-n Carte se află doar în altă parte. Stimate maur, stimate Othello, ascultă aria lui Leporello, unul iubește , altul ucide, unul ne minte, altul decide, timpul face dreptate cu carul, unii cu laurii, alții cu parul, fiindcă dreptatea e boală curată, crede în Arya și Aryavartha, scrisul e zilnic, nevoia e mică, tone de cărți pentru o bunică, e lumea, poete, pe care-o visai, ca o fântână din Bahciserai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu