A pus câinii să mă fugărească, ea, stăpâna unor câini, primul , justiţia, al doilea, internetul, al treilea , vecinul, al patrulea, un oarecare, au urlat câinii la mine. De ce? Am venit cu o petunie, cu o brânduşă, cu o crizantemă. Nu-mi plac, mi-a strigat, nu-mi plac, mi-a strigat, şi-a arătat sânii, erau otrăviţi, de sus, ciorile_aruncau cu albe excremente de pasăre, în apele oceanelor, şerpi şi peşti fabuloşi lăsau dâre lungi, gelatinoase, flegmoide, oceanul tremura ca un căţel, nici Dumnezeu nu mai era în siguranţă. O, vrăjitoarea, Lorelei cu nume invers, Ielerol, ielelor, înotam către ea, a strugat, înecaţi-l şi atunci m-am trezit. Patul rece şi alb, peste drum duduia compresorul, o salvare trecea cu un şuier de fată isterică. Era legat. Aveam dungi pe picioare. Ai corp frumos, mi s-a spus cândva.R. S-a dovedit mai înţeleptă decât mine, dialogul nostru era între surzi, iar ea, nesimţitoare fiind, cu mare grijă la propriul sistem nervos, apropo şi râmele au un sistem nervos, a zis, basta. Dar nu singură, a pus un cor de conaţionali să-mi cânte la fereastră o melodie, precum netrebnicii prieteni ai lui Don Quijote. O rodie-am iubit în viaţă, o molie veni din faţă şi mă atinse blând pe pleoape, îmi spuse, fii copil cuminte, mai lasă gluma, băi , Arvinte, adică asta n-a spus ea, subconştientul cuvânta. Arvinte şi Terente-s fraţi , beţi , oameni buni şi vă-mbătaţi cu versuri, doar nimic nu costă, din Costa Brava am o mostră

A pus câinii să mă fugărească, ea, stăpâna unor câini, primul , justiţia, al doilea, internetul, al treilea , vecinul, al patrulea, un oarecare, au urlat câinii la mine. De ce?  Am venit  cu o petunie, cu o brânduşă, cu o crizantemă. Nu-mi plac, mi-a strigat, nu-mi plac, mi-a strigat, şi-a arătat sânii, erau otrăviţi, de sus, ciorile_aruncau cu  albe excremente de pasăre, în apele oceanelor, şerpi şi peşti fabuloşi lăsau dâre lungi, gelatinoase, flegmoide, oceanul tremura ca un căţel, nici Dumnezeu nu mai era în siguranţă. O, vrăjitoarea, Lorelei cu nume invers, Ielerol, ielelor,  înotam către ea,  a strugat, înecaţi-l şi atunci m-am trezit. Patul rece şi alb, peste drum duduia compresorul, o salvare trecea cu un şuier de fată isterică.  Era legat. Aveam dungi pe picioare. Ai corp frumos, mi s-a spus cândva.R. S-a dovedit mai înţeleptă decât mine, dialogul nostru era între surzi, iar ea, nesimţitoare fiind, cu mare grijă la propriul sistem nervos, apropo şi râmele au un sistem nervos, a zis, basta. Dar nu singură, a pus un cor de conaţionali să-mi cânte la fereastră o melodie, precum netrebnicii prieteni ai lui Don Quijote. O rodie-am iubit în viaţă, o molie veni din faţă şi mă atinse blând pe pleoape, îmi spuse, fii copil cuminte, mai lasă gluma, băi , Arvinte, adică asta n-a spus ea,  subconştientul cuvânta. Arvinte şi Terente-s fraţi , beţi , oameni buni şi vă-mbătaţi cu versuri, doar nimic nu costă, din Costa Brava am o mostră

Soare plictisit deasupra ruinelor suntem noi?  Ceea ce eşti nu poţi vedea, ceea ce vezi e umbra ta, omul este din născare un copil, el creşte mare, iar apoi, doar Dumnezeu ştie ce e bun şi rău, stelele par licurici, dar sunt stele, dacă zici, Domnul  nu are imperii, poate câmpurile verii, timpul este fix, înalt, numai  noi -din sânge cald,  cu o inimă – un cuc, unde plec, unde mă duc?... Unii nu ştiu că scriitorul monologhează, el nu are nevoie de partener. Aşa că, dragă copilă, citeşte, oricum nu mă interesează ce vrei  să adaugi. .. Intr-un metro intră un om cam amărât şi se aşează. Cineva de alături se întoarce cu spatele la el. Se ţine de nas. Apoi, la prima staţie coboară. Din partea cealaltă, alt vecin coboară şi el la următoarea. Omul rămâne singur în vagon. Nimeni nu i-a spus că el mirosea îngrozitor. El nu ştia. Nici cauza mirosului nu se putea şti. Asta se numeşte lipsă

de comunicare. Oricare om are dreptul la punerea în temă. Iar chinezii spun - taci din gură. Intreaga civilizaţie a  Chinei se rezumă la ştiinţa de a tăcea. Stup